Ca salcia ~ Adrian Erbiceanu

Prin sălcii vântul se frământă,
La nesfârşit fixându-şi straiul,
Ca fata, ce de mijloc frântă,
Işi bate rufele cu maiul.

Deposedat, se-mpleticeşte
In propria-i intimitate,
Ca fata ce, livid, roşeşte,
C-o prinzi cu poale suflecate.

Ca salcia ce nu mai scapă
De vânt, prin vânturi despletită
E fata, pân’ la brâu în apă,
Ce te atrage în ispită.