Poezii, Rime si Versuri

De la un cardiac, cordial

Autor / Poet: Adrian Păunescu
Comentarii (6) | Adaugata de byrev

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

31 octombrie 2010, poezie scrisa pe patul de spital

Adrian Paunescu a incetat din viata pe 5 Noiembrie 2010!




  1. avatar
    alin

    FELICITARI TUTUROR!…CRED CA DE ACOLO DE UNDE ESTE SE UITA LA NOI CU DURERE..DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA!

    ARE MULTE ALTE POEZII SUPER FRUMOASE DIN PACATE NU AJUNG DECAT PUTINE DIN CELE BUNE..In spatiul mioritic,oita nu mai traieste,
    Mai sunt niste lupi care urla caineste
    Si,ca de moarte sa se mai spele,
    Ciobanul a emigrat intre stele,
    ……………………….
    Cei mai multi n-au nici dreptul la paine,
    Aparenta de om,tratament pentru caine,
    Dreptatea insasi,elementara,
    A fost ucisa pe un peron de gara
    ……………………
    Stam cu chirie la noi acasa,
    Birurile se inmultesc si ne apasa
    Si intrebam taisul sabiei
    Si pe carmaciul narod al corabiei
    ……………………………
    Cu ce drept in prapad sa ne lase,
    Cine-i stapanul propriei noastre case?
    Cui s-a retrocedat,cu minciuna vinovata,
    Ceva ce n-avusese,de fapt,niciodata?
    …………….
    Melancolica mea Romanie,
    Fa-ne sa stim ca mai esti vie,
    Scutura-ti pigmeii care te calaresc
    Si gusta o bucata de mar cretesc.

    Doar atat am putut aici inchega
    O rugaciune pentru invierea ta
    Si te rog eu,cum te roaga fiecare,
    Sa iesi din cumplita crucificare.

    Si,ca o intoarcere la tine in destin,
    RIDICA-TE,TARA!
    AJUTA-NE,DOAMNE….AMIN
    A Paunescu,iunie 2010

  2. avatar
    alin

    FELICITARI TUTUROR!…CRED CA DE ACOLO UNDE ESTE SE UITA LA NOI CU DURERE..DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA!

  3. avatar
    hhh

    Acum e mai pustiu ca-ntodeauna,

    Rămânem iarăşi fără de valori

    Şi ştiu că fără dânsul nu-i totuna

    Tristeţea sa, la rând, îmi dă fiori.

    Şi uite n-are cine să-l ajute,

    Săracul muribund, doar el ştia,

    Iar eu, adolescenţi şi alte sute,

    Dormeam în gând cu poezia sa.

    Prin gări descreierate, accidente

    Bogaţii mor şi alţi săraci se nasc,

    Iar ultimul poet, s-a stins, în lente

    Injurii şi blesteme şi sarcasm.

    Şi îl iubim cu milă şi cu groază,

    Deşi doar unii ştiu a-l mai iubi,

    Că Dumnezeu şi-a luat poet de pază

    Ce n-o să ne mai scrie poezii.

  4. avatar
    Gabriel

    Inima-mi plange de dor pentru tine maestre

  5. avatar
    bota lucian

    Despărţire

    pe pământ avem de toate
    însă cu un om mai puţin
    clopotele bat în ceasul despărţirii noastre
    printre lacrimi de pelin

    azi poporul te plânge
    lumanari aprinse iti stau la căpătâi
    lumina lor sa te calauzească
    pe drumul cel dintâi

    te-ai urcat la ceruri
    sub aripa lui Dumnezeu
    să ne veghezi de-acolo
    să fii cu noi mereu

    în memoria poetului Adrian Paunescu

  6. avatar
    octavian

    Maestre, eşti prea mare pentru noi!
    Noi nu te merităm asa cum eşti!
    Abia acum te-apreciem, maestre,
    Abia acuma, cȃnd ne părăseşti.

    Te-au îngropat în patimi şi minciună,
    Ca versul tau să nu mai poată-ajunge
    În inima romȃnului, o armă
    În care-ntreaga noastră ţară plȃnge.

    Au îngropat valorile şi toată
    Mȃndria unei naţii în nevoi,
    Şi gratii pus-au zȃmbetelor noastre
    Şi-au aruncat speranţa la gunoi.

    O ţară de mizerii, asta suntem,
    Şi de-aia toţi o duc atȃt de greu!
    Domnul te-a luat prea repede, maestre!
    A vrut să ne lovească Dumnezeu!

    Nu am ştiut să reparăm respectul
    Pentru valorile ce mult prea multe mor!
    Nu inima din tine-a fost bolnavă,
    Ci inima întregului popor.

LEAVE A COMMENT