Şoferul şi nevastă-sa ~ Adrian Păunescu

Ne urcasem cu toţii în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvară,
Venea vara,
Se dezgheţau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
Se dezgheţau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Şi unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alţii cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheaţă
Drumul pe care mergem.

Pe direcţia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turişti particulari,
Numai nebuni ocazionali.

Aşa că nu ne interesa destinaţia,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toţii spre marele munte.
Şoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de şofer,
Lucrase mult şi cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun şofer
Dintre toţi şoferii noştri,
Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Şi el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,

Cal încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-aţi ales să conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.

Noi am aplaudat, chiar şi aceasta lepădare, a lui,
De laudele noastre.

Şi autobuzul mergea mai departe
Şi-n diverse localităţi, în care ne opream,
Mulţi urcau
Şi nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate
De reţeaua electrică
Şi lipsite de orice independenţă,
Tramvaiele înghesuite între sine
Şi aceeaşi reţea.

Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Şoferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Şi el dădea moale din mână,
Şi noi strigam iarăşi,
Lasă frate, lasa modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Ştim valoarea lui adevărată,
Eşti al nostru,
Eşti dintre ai noştri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura,

Şi el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulţi
Şi începusem să-l încomodăm,
Stăteam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câţiva meseriaşi
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i faca o cuşca de protecţie,
Să nu-l mai încomodăm la condus,

Dar să-şi ia şi nevasta lângă el,
Au zis alţii,
Că drumul e lung şi se plictiseşte omul.
Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie,
În cabina lui blindată!

Ce hotărât conduce,
A dat drumul şi la muzică,
Se aude în toată maşina o muzică eroica,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el şi de drumul nostru,
Şi hai, mă, să fim atenţi şi cu nevastă-sa,
Ca şi el e om.

În autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am început să obosim,
Nene şoferule, opreşte,
Să ne odihnim şi noi.
Să te odihneşti şi dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toţi,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Şi-avem nevoie şi noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l şi enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
Şi şoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă şi accidente,
Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puţin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Şi după ce şoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case şi biserici,
Sate şi oraşe,
Începem să coborâm,
Şi bineînţeles că viteza creşte,
Aşa e la orice coborâre,
Viteza creşte,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alţii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
Alţii am îngheţat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Şi numai ei doi,
Şoferul şi nevastă-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
Şi de ce tac toţi pasagerii
Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.

12/13 iulie 1987

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
hooded man

7 Comentarii

  1. as vred sa va intreb pe voi toti cei care comentati valorile tarii noastre care se numeste ROMANIA voi stiti sa respectati valorile acestei natiuni? eh. uite de asta se pierde o natiune din cauza unora ca voi.multi ca voi comentatorii de pe margini nu ati mai citi de mult o poezie ce sa mai zic o carte si asta se vede dupa rezultatele de la bacc pentru ca nu stiti decit sa cereti dar nu sa ginditi si sa munciti cinstit , sa va faceti un viitor . daca tot stati numai in fata calculatoarelor cautati CENACLU FLACARA si vedeti ce a facut regretatul poet ADRIAN PAUNESCU si ginditi-va… voi sinteti in stare? PUN PARIU CA NU. Dar sa mai compuneti o poezie?

  2. e uşor să fii cel mai bun şofer de autobuz când pe toţi ceilalţi şoferi i-ai concediat. I-ai concediat tu ca ucenic de şofer sau chiar şoferul cel mare.
    Mi se pare un naţionalism bolnăvicios şi morbid cel promovat în poezia de mai sus. România nu înseamnă drumul pe munte cu un autobuz ci mersul la pas … peste ape şi văi, mâncând din cireşele de pădure şi privind răsăritul la crăpatul de ziuă.
    Şi mai mult, înseamnă un răgaz privind o cruce cioplită de vre-un cioban pe un pisc.
    Asta e România mea !

    1. Depinde de cat de pregatit este cel care citeste si intelege o poezie a lui A.P.; e usor sa critici un poet asa de iubit de multa lume, mai greu sau f. greu e sa faci ceva, sa iesi in evidenta cu ceva bun, sa construiesti ceva prin sacrificiu, cu pretul sanatatii fiecaruia; suntem unii epigoni, urmasi ai unor personalitati ilustre; poate ca nu toate poeziile lui sunt la fel de reusite ca aceasta, dar mare lucru este sa intelegi simbolurile; daca nu le intelegi, mai citeste pana te slefuiesti, asa se invata.
      Suntem satui de pers. care arunca cu noroi in cine nu trebuie.

  3. Frumoasa poezie care continua sa acredetize ideia ca Ceausescu era un geniu dar vezi doamne aia din jur l-au izolat, sotia l-a influentat negativ iar lumea il aplauda nu pentru ca erau niste lasi lipsiti de coloana vertebrala ci pentru ca era intr-adevar o minune de conducator.
    Ma inteb unde marele dizident Paunescu si-a publicat-o? Pe perete in baie? In balconul personal? I-a aratat-o sotiei?
    Paunescu a scris poezii frumoase iar ca om a reprezentat chintesenta noastra: un popor las si pupin….

    1. Atat ai inteles… Cam atata inteleg si detractorii…
      Noi, ceilalti, prostimea care a calatorit (mai degraba de nevoie, decat de voie) in acel autobuz, nu avem intelepciunea fiilor nostri…
      Intelepciunea celui care nu are ce sa-si reproseze fiindca nu a facut nimic in viata sa. Nu a facut macar rau binele. Nu a suportat nici macar bine raul.

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.