Dor zadarnic ~ Alexandru Macedonski

E umed cimbrul pe colină,
Măceşii par o florărie,
Sorgintea râde cristalină,
Eşti tu, eşti tu, copilărie!

Din roze ceruri ciocârlia
Zvoneşte cântece semeţe,
Domneşte-n toate veselia,
Înapoi venit-ai, tinereţe!

Dar ce e vis, e o nălucă…
Rămân cu trista mea nevroză,
Cu dorul meu nespus de ducă,
Spre râul blond, spre ziua roză.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (4 votes, average: 4.75 out of 5)
Loading...
locomotive

2 Comentarii

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.