Fântâna ~ Alexandru Macedonski

I

Cunosc o fântână pe valea umbrită
Un grangur de aur cântând m-a-ndemnat
S-adorm între frunze de plopi şi răchită,
Să uit de oraşul în care-am oftat.

Pe valea umbrită cunosc o fântână
O mierlă cu care de vorbă am stat,
Aflând că durerea o sufăr stăpână,
A râs cât se poate, iar eu am oftat…
Pe valea umbrită cunosc o fântână.

II

Prin frunze ascunsă albeşte pe vale
În lume ce caut şi ce-am căutat?
De mine mi-e jale, de alţii mi-e jale…
Oh! grangur de aur cu viers neuitat!

Albeşte pe vale prin frunze ascunsă
Izvorul ei curge de zori sărutat,
Dar e a mea soartă la culme ajunsă…
Oh! tainică mierlă cu râs neuitat!
Fântâna sub frunze albeşte ascunsă.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading...

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.