Poezii, Rime si Versuri

Noaptea de iulie

Autor / Poet: Alexandru Macedonski
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

A-nceput din nou să-mi fie dor de dulce fericire…
Văd că-mi trece tinereţea, văd că anii mi se duc,
Şi mi-e sete de plăcere, şi mi-e sete de iubire,
Însă umbrele visate nu se poate să le-apuc.

Numai aurul, el singur, îmi lipseşte-n astă lume,
Numai el, dar fără dânsul sunt un biet neputincios…
Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume
S-ar lipi să ia povara unui trai sărăcăcios?

Pică plâns al tinereţii pe un sân ce nu palpită,
Ai avut cu ce să-l cumperi, e al tău până în zori…
Veştejeşte-te-a mea buză pe o buză veştejită,
Şi tu, suflete, visează că aduni cereşti comori.

Însă tu, o! poezie, cu mantaua ta regală,
Îţi acoperă vederea — fugi în colţu-ntunecos,
Prin fereastră mă fixează luna rece şi spectrală
Ca un doctor ce se uită la un chip de ofticos.

A! desigur, masca blondă avea altfel de privire
Când pe ţărmurile de-aur ale lacului Leman
Surâdea printre frunzişuri la întâia mea iubire,
Vis mai lung decât un secol în cuprinsul unui an.

A! desigur că în noaptea ce-n trecutul vieţii mele
E-nsemnată cu roşeaţa simţămintelor dintâi,
Dacă ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele,
Nu venea c-un zâmbet rece lângă caldul căpătâi.

Poezie! Poezie! Ai dreptate totdeauna,
Dar fiindcă simt şi astăzi că rămas-am tot al tău,
Dă, te rog, în jos perdeaua, ca să nu mă vadă luna,
Roag-o calea să-şi urmeze, voi să scap de ochiul său.

Zi-i să meargă pe oriunde e suavă fericire,
Să-şi încarce a ei rază cu al florilor arom,
Să zâmbească voluptăţii ce se naşte din iubire,
Dar să uite pe oricine a uitat că este om.




LEAVE A COMMENT