Poezii, Rime si Versuri

Ospăţul lui Pentaur

Autor / Poet: Alexandru Macedonski
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată
În inscripţii hieratici răspândite cu belşug
Prin al soarelui praf de aur scânteiază şi s-arată
Uriaş prin înălţime, răpitor prin meşteşug.

Pe sfinţenia tihnită stâlpi de umbră priveghează,
Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins;
Uşi de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoşează
Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins.

Sfinxi pe socluri de-alabastru aşezaţi pe două rânduri,
De la scara care duce pe platforma de porfir,
Roşi de vânturi, arşi de soare, dar senini de orice gânduri,
S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir.

Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese,
Pentaur, poet şi preot, stă cu oaspeţi numeroşi,
Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese
De Ramses şi de curtenii cei avuţi şi generoşi.

Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă,
Ce-nfăşoară comesenii într-un nimb strălucitor,
Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă,
Ce pe zei adăposteşte de-orice gând pângăritor.

Robi frumoşi cu piepturi goale şi cu ochi şireţi de vulpe
Ies fantastic ici şi colo din noptosul labirint,
Au tunici cu fir cusute, calasirise pe pulpe,
Şi înalţă vase de-aur înflorite cu argint.

Un peşchir ca hiacintul masa toată o-nveleşte,
Şi pe purpura-nfocată, în lădiţe de sandal,
Floarea tainică de lotus întristat se veştejeşte
Printre poame ce se urcă pe sub bolţi piramidal.

Rânduiala domnitoare e de meşter plăsmuită
Raci de mare ce spăimântă, stridii cu mărgăritari,
Având dreptul fiecare dintre scoica siluită
Să ia boaba încleştată în calcariile tari.

Plăsmuiţi după natură, peşti din cărnuri delicate,
Ce cu solzi de gelatină în argint se oglindesc,
Lângă păsări de tot felul, şi întregi, şi despicate,
Împreună cu vânaturi nencetat se grămădesc.

Tot ce e mai bun pe lume, strâns cu bani şi iscusinţă,
Îmbrânceşte înainte lăcomiile trupeşti,
Şi pe când se schimbă vorbe şi se bea cu prisosinţă,
Pe metalice tripede ard parfumuri arăpeşti.

Sirieni cu forme clasici, copilandri prin etate,
Dar pişcaţi în ciuda vârstei de-al plăcerilor tăun,
Înmuiaţi în tinereţe ca-ntr-un lac de voluptate,
Peste masa largă mişcă evantalii de păun.

Şi cum robii vin să cânte din cimbal şi din chitară,
Pentaur ridică vocea, şi pe harpa lui de bard
Epopeea strălucită curge falnică şi clară,
Întrecându-se-n căldură cu privirile ce-i ard.

,,Sub Ateş căzut în cursă, maiestatea-sa se luptă,
Părăsit de toţi oştenii şi aproape-nconjurat,
Braţu-i ager se înmoaie, spada sa e-n două ruptă,
Dar pe barbari să-i înfrângă sau să moară, a jurat.

Şetasar ce-i stă-mpotrivă, de prisos i se opune,
Maiestatea-sa năvală îşi repede al său car.
Calcă, culcă,-mpunge, rupe, taie, spintecă, răpune,
C-o mânie trăsnitoare în al ochilor focar.

Zeul Month îi dă iuţeala şi Baal a lui putere,
C-o silinţă uriaşă sparge zidurile vii,
Iar în urma lui se scurge sânge roşu din artere,
Ca un must de struguri negri de sub teascul unei vii.

Şi pe când se luptă capii cu grozava-nvălmăşeală,
Călărimea nesupusă trăsnitoarei zăticniri,
Printre pulberea ce urcă licărind de-năbuşeală
Pe monarc îl urmăreşte cu sălbatice răcniri.

Tarekenas — l-acest nume se întoarce fiecare
Către oaspetele tânăr mai frumos ca zeul Ra
Vede-al regelui pericol, şi sub două mii de care
Uruind pe roţi de-aramă face câmpu-a tremura.

Un torent ce-şi prăvăleşte cursul de-apă peste stavili
Nu s-asvârle printre pietre cu asalt mai mugitor,
Iar un fulger cât de aprig îndrumat de nalte pravili
Între nori când izbucneşte nu e-atât de-asurzitor.

De sub roţi, de sub copite, de sub spada ce se frânge
Printre coaste sfărâmate unde fierul s-a vârât,
Izvorăşte, sare, curge, un întreg potop de sânge
Şi-un morman cumplit de leşuri umple câmpul mohorât.

Şetasar, Şirab, Patasa, peste câmpii păduratici,
Căutându-şi mântuirea, fug de panică cuprinşi,
Şi Ramses, oprindu-şi caii, dintre-oştenii asiatici
Nu mai vede în picioare decât turma celor prinşi.”

,,Lui Ramses şi Tarekenas slavă-n veci nemărginită”
Este strigătul ce sala o străbate până-n fund,
Iar ecoul ce deşteaptă pe o scară nesfârşită
Printre-abisurile vremii se tot face mai profund.




LEAVE A COMMENT