Poezii, Rime si Versuri

Poeţii

Autor / Poet: Alexandru Macedonski
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

De ce ca norii cei de iarnă
Ce vin pe câmpuri ca s-aştearnă

Lungi strate de zăpadă,

Se strâng pe unele frunţi june
Nori viforoşi, sumbre furtune

Ce se-mbulzesc grămadă?

Ori nu mai este-n ceruri soare,
Şi-n lume viaţă râzătoare

Misteruri şi amoruri?

Ce patime-i însufleţeşte?
Vrun vis nebun îi urmăreşte

Cu vecinicile-i doruri?

De sunt nebuni, voiesc să-i apăr,
Că-n ochi au fulgere ce scapăr’

Schântei de poezie,

Şi nu e rar să se întâmple
Să poarte-o lume între tâmple

Pe care să n-o ştie!

Cu ei vorbesc frunzele-n cale,
Cu ei şi apele pe vale,

Şi bolţile albastre!

Iar dacă au un corp de tină,
Cu sufletele în lumină

Plutesc mai sus de astre!

De suferinţi, ei sunt exemple,
Când mor li se ridică temple

Şi falnice statuie!

În viaţă însă duc o cruce
Pe care toţi se-ntrec s-apuce

Să-i răstignească-n cuie!

Şi nu e-n stare suferire
Ca să-ntrerupă-a lor menire

Şi nobilă, şi sfântă!

Lor nu le pasă de năpastii;
Zâmbesc pe margini de prăpastii;

Iubesc, mângâie, cântă!

Câştigă pâinea lor prin trude;
Nenorociţii le sunt rude,

Copii, le sunt orfanii;

Îi recunoşti fiindcă-i latră
Toţi câinii ce-au hrănit în vatră,

Toţi câinii, toţi duşmanii!

Cu cerul care le zâmbeşte,
Sunt curcubeul ce uneşte

Sărmana noastră lume!

,,Poeţi”, în valea cea de plângeri
Lor li se zice, însă, ,,îngeri”

E-n ceruri al lor nume!




LEAVE A COMMENT