Poezii, Rime si Versuri

Rondelul uriaşului

Autor / Poet: Alexandru Macedonski
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Monstruos se-ntinde-oraşul.
Viciul joacă-n el pe brânci.
Are case, lanţ de stânci.
Dracii-n toate şi-au locaşul.

Rânjitor pândeşte-apaşul,
Floarea mlaştinii adânci,
Monstruos se-ntinde-oraşul.
Viciul joacă-n el pe brânci.

De cum n-ai ce să mănânci,
Face-ndată pe trufaşul,
Şi-n mocirlă dându-ţi brânci,
El rămâne uriaşul.
Monstruos se-ntinde-oraşul.




LEAVE A COMMENT