Poezii, Rime si Versuri

Din trecut

Autor / Poet: Alexandru Vlahuţă
Comentarii (0) | Adaugata de byrev

Acum, cînd nu ne mai iubim,
Vino cu mine-n ţintirim,
Acolo unde, îngropate,
Zac, coperite de uitare,
Atîtea visuri îngheţate
De vreme şi de nepăsare.
Căinţa-nlătură-ţi, şi vină:
Nici eu, nici tu nu eşti de vină.

Ce de mai cruci stau pe cărare !…
Aicea-i prima sărutare:
Luna, privind cu drag a noastră
Primăvăratică iubire,
Sclipea în lumea ei albastră;
Iar noi plîngeam de fericire,
Şi lăcrămile de pe faţă
Ni le sorbeam, cuprinşi în braţe.

Dincoace-un dor — sigur îl ştii:
E dorul celor doi copii
De-a merge-alături pe cărarea
Vieţii lor, de visuri plină,
C-un singur gînd, ca-ngemănarea
A două raze de lumină.
Copiii sunt — noi amîndoi…
Ce-au dorit ei !… Ce suntem noi !

Dar colea,-n mai adînc mormînt,
E primul nostru jurămînt.
Tu-mi stai pe braţe visătoare,
Eu ochii dulci ţi-i sărutam,
Şi şoapta necuvîntătoare
A inimii ne-o ascultam…
O, sfîntă, veşnică iubire,
Cine-ţi mai ştie azi de ştire !

Alături, în adîncă pace,
Somnul fără trezire-şi zace
Suspinul nostru cel dintăi,
Cu cel din urm-adio,
Cu lacrima din ochii tăi,
Ce-n veci mi-oi aminti-o,
Cu-atîtea visuri, stinse toate
Sub durerosul “nu se poate !”

Iar azi, simţindu-ne-amîndoi
Cu inimile reci în noi,
C-o prefăcută nepăsare
Unul la altul ne uităm;
Căci tot mai e ca o mustrare,
Ce-ascunsă-n cuget o purtăm,
Cînd, fără voie, ne gîndim
La cel trecut din ţintirim.

(Convorbiri literare, an XVIII, nr. 1, aprilie 1884)




LEAVE A COMMENT