Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) ~ Alexandru Vlahuţă

Cât ne iubeam, şi cum credeam odată
Că-i un amor ce nu se va mai stânge,
Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge
E-o lume veşnică ş-adevărată!

De multe ori, dorinţa de-a te strânge
La piept, mai caldă, mai pasionată,
Îmi deştepta o grijă-ntunecată:
Când voi muri… şi tu-ncepeai a plânge…

Poveste-i azi, şi nici măcar nu-i tristă,
Căci totul s-a sfârşit pe nesimţite;
Nici urmă din ce-a fost nu mai există.

Vezi tu, ce de iluzii risipite!
Un semn, o fluturare de batistă.
Şi ca un val uitarea ne înghite.

(No Ratings Yet)