Poezii, Rime si Versuri

PÂNĂ LA ANUL, OR MAGARUL, OR SAMARUL

Autor / Poet: Anton Pann
Comentarii (1) | Adaugata de mihella

Într-o zi Nastratin Hogea pe o uliţă trecând
Şi pe poartă-n curtea unui bogat ochii aruncând
Se opri ca să privească la un lucru foarte rar.
Adică la-mpodobirea a unui mânz de magar,
Carele avea căpăstru peste tot cu fir lucrat
Şi pe ciucuri împrejuru-i margaritar înşirat,
Un cioltar cu flori de aur pe spatele lui întins
Şi drept chingă peste dânsul un cordon de fir încins,
Pus pe o saltea luxoasă, ş-alături pernă de puf,
Ş-un rob cu apărătoare răcorindu-l de zaduf;
Iar bogatul, de departe, în pridvorul său şezând,
Îl privea-n mare plăcere, dintr-un ciubuc lung fumând.
Nastratin văzând aceasta, fără a întârzia,
Se apropie de dânsul ş-începu a-l mângâia;
Bunioară ca copilul când vedea vrun mieluşel
Merge, îl îmbrăţişează ş-îl sărută frumuşel.
Bogatul vesel privindu-l, când îl mângâia mereu,
Întrebă: – Dar or îţi place cum e măgăruşul meu ?
- De minune ! el răspunse, este vrednic d-a-l iubi,
Şi alt nici un cusur n-are, decât nu poate vorbi.
- Ce fel ? bogatul îi zise, poate vorbi un măgar ?
- Cum nu ? – Hoge îi răspunse – numai să mi-l dai şcolar,
Şi într-un an ţi-l fac ritor, or în ce limbă vei vrea.
- Ba nu voi – bogatul zise – că-l procopseşti aşa prea,
E destul ca să vorbească limba care o ştiu eu,
Şi vreo patru limbi streine, ca să-l fac tâlmaciul meu.
- Aşadar, îi zise Hogea, trebuie să ne tocmim,
Însă să mi-l dai acasă, că-n alt chip nu ne-nvoim.
- Bine ! – îi zise bogatul – cum ştii tu, aşa să faci,
Numai despre plată spune-mi cu câţi galbeni te împaci.
- Să-mi dai – Nastratin îi zise – o sută de-mpărăteşti,
Răspunzându-mi înainte jumătatea din aceşti;
Iar jumătatea ceilaltă să mi-o dai la şase luni,
Când şi examen voi face, între câţi vei să aduni,
Ca să vază fiecare că nu dai bani în zadar,
Ci pentru o-nvăţătură aşa auzită rar.
Bogatul de vorba Hogii atât de mult s-a-ncântat,
Încât scoase banii-ndată şi jumătate i-a dat,
Poruncind şi pe şcolarul să-l aibă în casa sa,
Nu cumva la ne-ngrijire vreodată a-l lăsa:
Pe salteaua lui să-l culce şi pe perna cea de puf,
Cum şi după prânz când doarme să-l apere de zaduf
Că el pe fiece lună îi va trimite mertic
Cu toată îndestularea, să nu-i lipsească nimic.
După ce aceste toate s-au făcut ca prin înscris
Şi pe şcolarul cu Hogea împreună l-a trimis,
Femeia Hogii, cu masa care sta şi-l aştepta,
Şi din când în când pe poartă ca să vie se uita,
Văzându-l cu măgăruşul cel împodobit intrând,
Se mira ce o să fie, pricina necunoscând.
- Dar ce e asta, bărbate ! îl întrebă ea pe loc.
El arătă acei galbeni, ca jaratecul de foc,
Ş-îi răspunse cu amăruntul cum şi ce fel l-a tocmit,
Cum şi jumătate banii-nainte i-a primit.
- Dar or ţ-ai ieşit din fire ? zise ea, la el privind.
Unde ai văzut în lume vreodată măgar vorbind ?
Or te-ai apucat acuma pe oameni să amăgeşti
Şi la bătrâneţe tocma belele să pătimeşti ?
- Fii pe pace, el îi zise, n-avea nici o grije tu,
Că tocma acuma ceasul norocului îmi bătu.
E o vorbă: “Pân’ la anul câte căciuli nu rămân
Într-această-ntinsă lume pustii şi fără stăpân !”
Asemenea pân-atuncea or să-ntâmplă de mor eu,
Or cumva se bolnăveşte şi moare şcolarul meu.
Cu asemenea cuvinte şi cu alte Nastratin
Îşi mai împăcă nevasta şi se linişti puţin…



LEAVE A COMMENT