Şipotul ~ Dimitrie Anghel

Cînta voios sub crengi un şipot, cînta din zori şi pînă-n sară.
Dar a venit un vînt de gheaţă, şi pe cleştarul apei sale,
Şi-a-ntins înţurţurata-i gură ca un voinic trudit de cale,
Şi-apoi s-a dus din nou în lume sunînd din vesela-i fanfară.

S-a dus, şi-n urma lui deodată s-a-ntins o pace-atît de-adîncă
Încît, învinsă ca de spaimă, te-ai dat de şipot mai aproape,
Şi-ai vrut cu focul gurei tale să-nvii şivoiul moartei ape,
Să-i împrumuţi o clipă viaţă, din viaţa ta, să cînte încă.

Dar cîntul, îngheţat de crivăţ, n-a ascultat de-a ta chemare,
Şi tu, surprinsă, cu sfială, ţi-ai coperit frumoasa gură,
Şi-ai stat nedumerită parcă, nevrînd să crezi că in natură
Îţi poate sta ceva-mpotrivă, cînd i-aşa dulce-o sărutare.

Şi-atunci, abia atunci, prin minte ţi-a dat că jertfa ta-i pierdută
Şi că-n voiosul glas de apă cînta ca-ntr-un rapsod o viaţă…
Ascultă glasul care cîntă atît de dulce pîn’ nu-ngheaţă,
Căci moartea trece pretutindeni şi moartea e de-a pururi mută !

(No Ratings Yet)

Loading...