La lună ~ Duiliu Zamfirescu

E noaptea caldă. Stelele usoare
Clipesc din gene, line depărtate.
Pe iazul morii apa nu mai bate;
Pe dealuri focul cel din urmă moare.

Privind pe ceruri căile stelate,
Adorm în lumea lor fermecătoare.
În somn răsare luna gânditoare
Şi umple bolta de singurătate.

O simt cum trece, clară, tot mai clară,
Pe-nchipuitul arc al hemisferei;
O simt, dar nu o pot privi-n afară.

Această nouă formă a durerii
Tu o cunoşti… Revino mâne sară,
Icoana castă a nemângaierii!

(1894)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
peacock feathers

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.