Poezii, Rime si Versuri

Soarele si Luna

Autor / Poet: Folclor
Comentarii (1) | Adaugata de mihella

Umbla soare sa se-nsoare,
Noua ai pe pe noua cai.
Noua pe drumuri a stat,
Noua cai mi-a cumparat,
Alti-n grajd ca i-a spetit,
Potrivnica n-a gasit.
Ca soru-sa Ileana,
Ileana Cosanzeana,
Din otrovarile marii,
La cele noua argele.
Tese-mi, cheldeseste
Si mi se gateste
Cu suveica d-aurel,
Cu sulul de argintel.
Si panza-i de matasa,
Sa faca lui soare camasa.
In gura d-argea
Soare ca sosea
Si el ca-mi zicea:
-Hai, soru-mea, Ileano,
Ileano Simzeano,
Intinde-ti, neica, piciorul
Si-ti ia condurul,
Seaca-mi sufletul,
Ca eu am umblat,
Mult mi-am trepadat,
Noua ai pe noua cai,
Noua pe drumuri mi-au stat,
Noua cai mi-am cumparat,
Alti-n grajd ca i-am spetit,
Potrivnica n-am gasit,
Far’ decat, soro, pe tine,
Arde inimioara-n mine!
Luna raspundea,
Lui soare-i zicea:
-Frate, luminate,
Trup far’ de pacate,
Unde s-a aflat
Si s-a-adevarat
Sa ia sor pe frate?
Asta nu se poate!
Si frate pe sor,
N-are-n lume dor!
D-o fi sa te iau,
Tu mie sa-mi faci
D-o scara de fier
Cu piroane de otel,
Sus la-naltul cer,
Pan-la maica Eva
Si la mos Adam;
Daca ei or vrea
Atunci ne-om lua.
Soare c-auzea,
Puternic ce era,
Din palme batea,
Scara mi-o cladea,
Sus ca sa suia,
Pe scara de fier
Chiar la-naltul cer.
Eva ca-l vedea,
La Adam striga:
-Adame, Adame,
Ia tu cheile,
Deschide portile,
Pe soare sa-l plimbi,
Pe puntea iadului,
Muchia cutitului.
Adam auzea,
La soare se ducea
S-asa cuvanta:
-Soare luminate,
Trup far-de pacate,
Dar tu ce-mi poftesti,
Spune-mi, ce voiesti?
Dar soare striga,
Fiindca nu stia,
Iadul ca-l dorea,
Iadul ca-l poftea.
Adam se scula,
De mana-l lua,
La iad mi-l ducea,
Pe punte il da,
Puntea iadului,
Muchia cutitului!
Adam se scula,
La mijlocul puntii sta.
Puntea se misca
Soare scapata,
In iad ca-mi cadea,
Viermii-l incarca,
Viermi neadormiti,
Cu cap si cu dinti,
Cu capul de os.
Si el ca vedea
Niste butuci parliti,
La pamant trantiti.
Si el se mira,
Si el intreba:
-Adame, Adame,
Ce sunt ai busteni parliti
De zac la pamnat trantiti?
Adam raspundea,
Lui soare zocea:
-Nu-s butuci parliti,
Ci-s oameni negriti,
Negriti, nespovediti,
Care nu si-au dat,
Care nu si-au fapt.
Si sunt negrii si parliti
Si de veci ei oropsiti.
Adam se scula,
Acolo-i lasa
Si el ca-mi pleca.
Soare cand vedea,
Greu se-nspaimanta,
La Adam striga:
-Adame, Adame,
D-ai facut vreodata bine,
Fa s-acuma pentru mine:
Te rog ca pe Dumnezeu,
Vezi de sufletul meu!
Adam l-auzea,
Mila i se facea,
De mana-l lua,
Pe soare-l scotea,
Soare ca uita,
La soru-sa gandea,
Adam ce-mi facea?
De mana-l lua,
La raiu mi-l ducea.
In rai ce-mi vedea?
Tot pomi inverziti,
Tot pomi infloriti,
Altii parguiti,
In ei pasarele
Mici si mititele,
Mandre, frumusele,
Zboara, ciripeste
Si din plisc graieste:
-Ferice de noi
Si de parintii nostri,
De ne-au botezat
Si ne-au comandat,
La dreapta ne-au dat!
Au la ce trai,
Au la ce muri.
Aici d-or veni,
Ferice de ei o fi!
Adam se scula,
Drumul acas-ii da.
Soare acas’venea,
Pe loc ca uita,
La Iana gandea
In ostrovurile marii,
La cele noua argele.
Aici c-ajungea
La gaura d-argea,
Soare ca striga:
-Hai, soru-mea Ileana,
Ileana Cosanzeana,
Tinde-ti piciorul
Si-ti ia condurul,
Seaca-mi sufletul.
Ea ca raspundea,
Lui soare zicea:
-Frate luminate,
Trup far’ de pacat,
D-o fi sa te iau,
Tu mie sa-mi faci
Ia, d-un pod pe mare,
La capul podului
D-alba manastire,
Chip de pomenire
Pentru cununie.
Soare se scula,
Puternic ce era
Din palme batea,
Podul mi-l facea,
La capul podului,
Chip de manastire,
Falnica zidire
Pentru cununie.
La gura de-argea
Soare ca-mi venea,
Din gura-mi zicea:
-Hai soru-mea Ileano,
Ileano Cosanzeano,
Sa ne cununam,
La dreapta sa dam.
Si ei ca pornea,
La pod ajungea
Si pe pod mergea,
Mireasa-nainte,
Mirele pe urma.
La mijloc sosea,
Aici se oprea,
Luna ca zicea:
-Soare luminate,
Trup far’ de pacate,
Und’ s-a vazut,
Und’ s-a pomenit
Mireasa-nainte.
Mirele pe urma?
Inainte mi-l da,
In urma ea ca sta,
Din gura zicea:
-Decat nevasta fratilor
si muma nepotilor,
Mai bine asternut broastelor,
Buna masa crapilor!
Manele sapa facea,
In mare ea se arunca
Si-n apa se scufunda.
Domnul insa, n-o rabda,
Mreana mi-o facea.
De unde se zbatea
Si se zvarcolea,
Un solz ca sarea,
In cer se prindea,
Luna se facea.
Soare se scula,
Din palme batea,
In cer s-anina.
Luna ca-i zicea:
-Soare luminate,
Trup fara de pacate,
De vazut sa ne vedem,
De-ntalnit sa nu ne-ntalnim!
Cand eu oi fi la asfintit,
Tu sa fii la rasarit;
Cand eu oi fi la rasarit,
Tu sa fii la asfintit!
Ca d-atunci s-a facut
Luna luminat’.
Sa traiesti cu drag,
Asa i-a fost dat!




  1. avatar
    moni rusnac

    mie imi pare ca e prea lunga poezia asta ca vre\au sa citesc mult si putin dar nu pot ca toate sunt lungi asa ca sa va ganditi la ce am spus eu aici ms lasatimi un raspuns
    ms cu drag monica

LEAVE A COMMENT