Poezii, Rime si Versuri

Noapte

Autor / Poet: George Bacovia
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Se-ntind bulevarde-n noapte de vară,
Pe arbori, electrică lumină –
La gară zvâcneşte o maşină
Şi-n gol, tresar signale de gară.

Pe cer de safir, comori de avari…
Tăcerea în gol vibrează cu zvon,
Oraşul, cu-ncetul, pare-un salon,
Acuma, în somn, tresar fete mari.




LEAVE A COMMENT