Poezii, Rime si Versuri

Mortul de la Putna

Autor / Poet: George Coşbuc
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Iar la Putna-n mănăstire,
Noaptea, din tăcut mormânt,
Iese-n plină strălucire
Ştefan cel viteaz şi sfânt.
Lespedea ce-au pus-o popii
Peste groapă,-ncet se dă
Îndărăt şi-n fundul gropii
Ştefan plin de pace stă.
Dar se nalţă-ncet eroul
Deşteptat din lungu-i somn,
Luminat e-ntreg cavoul
Şi sumeţ viteazul domn.

Albu-i coif străluce-n lună
Iar pe zale-i joacă zări
De lumini ce se-mpreună
Ca-ntr-un basm cu arătări.
Lunga suliţă şi-o poartă
Răsucind-o-n mândru chip
Eu credeam că-i umbră moartă
Ce se mişcă pe nisip,
Dar e viu! Acum ridică
Ochii săi, parc-ar lăsa
Peste-o oaste inimică
Toată vrăjmăşia sa.

Apoi stă plecat şi-ascultă;
Poate-aude spre Hotin
Vuiet şi-alergare multă
De poloni şi turci ce vin,
Poate-aude oşti tătare
Şi năvală peste Prut,
Ori sosind din depărtare
Peste munte i-a trecut
Regele Matei! Voi cete
De cazaci şi de secui,
Dumnezeu acum vă dete
Gata iar pe mâna lui!

Sună zornăit de zale,
Strigăt mare de război,
Ard Moldova noastră-n cale
Câţi duşmani şi vechi, şi noi.
Ştefan tremură-n mânie.
Iese din tăcutul schit
Luna-n ceruri, argintie,
Cu nori negri s-a-nvelit,
Şi cumplit din bucium sună
Ştefan vodă; ca un norI
Ies oşteni şi iuţi s-adună
Roată lângă domnul lor.

Iat-o, oastea lui voinică,
Toţi cei buni şi tari ai săi!
Ştefan spada şi-o ridică
Şi porneşte-n sârg spre văi,
Luna tot mai mult s-ascunde,
Tot mai negri nori plutesc
Şi din văi grozav răspunde
Buciumul moldovenesc.
Se tot duce, duce-n noapte
Zgomotul în jos spre Prut,
Mai lăsând în urmă şoapte
Din furtuna ce-a trecut.
E pustiu la mănăstire,
Gol mormântul cel deschis!

Toate-au fost o nălucire,
Toate repezi ca-ntr-un vis.
Nu ştiu bine-n care parte,
Ştefane, te-ai dus cu oşti,
Ştiu că tu te-ai dus departe,
Şi duşmanii ţi-i cunoşti!
Bate-i ştefane, părinte,
Spulberă-i de pe pământ:
Chiar şi mort învaţă-i minte,
Cine eşti şi-ai tăi ce sânt.




LEAVE A COMMENT