Poezii, Rime si Versuri

Pastel

Autor / Poet: George Coşbuc
Comentarii (20) | Adaugata de mihella

Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.

Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.

Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.

Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.

Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.

Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.

( Pagini literare, 1899, nr. 10)




  1. avatar
    mikcy

    este opera lirica sau epica

  2. avatar
    Adrian

    Aceasta poezie am avut-o la examenul de admitere la liceu. In seara dinaintea examenului am facut un “inventar” cu programa in fata (poezia se studia in clasa a V-a) si mi-am dat seama ca habar nu am ce Pastel a scris George Cosbuc. Am invatat-o pe de rost, iar a doua zi, pe biletul meu scria “Pastel” de George Cosbuc.

  3. avatar
    Madalina

    Foarte multa liniste in poezia poetelui . A degajat o succesiune de sentimente in inima cititorilor, atat de bine si-a pus amprenta incat te poti chiar afla in ipostaza “La bratul primaverii” .

  4. avatar
    Cristi

    Vă dați seama cât de multa liniște este la sfârșit încât se aude și cariu-n grindă rozând…

  5. avatar
    5525

    ms…. muuult

  6. avatar
    ene daria alexandra

    lasati-va de romana da
    ti like pe facebook

  7. avatar
    stefwy

    ba dal dreq de comentariu ce amu dak luati nota zero aitai viata mereti sa va faceti politisti

  8. avatar
    Alex

    Ce tot aveti cu toate comentariile astea?

  9. avatar
    Bogdan

    care imi face si mie o compunere in care sa prezinti semnificatia titlului din poezia de mai sus

  10. avatar
    marian

    wa da sunteti lati dak nici un comentariu nu mai stiti sa facem lasatio balta fratilor ducetiva la sc cu tema nefacuta mai bn

  11. avatar
    constantin

    Ascultati la mine : faceti fiecare cate un comentariu propriu si , cu sinceritate, acordati-va cate o nota fiecaruia, apoi faceti media si veti vedea unde va aflati, in general cu aceste cunostinte despre literatura si poezie; succes!

  12. avatar
    andrei

    mary…tu nu prea stii sa citesti…vezi pe undeva k am zis eu kami trebuie comentariu?

  13. avatar
    mary

    bai andrei……dak esti u mai destept d c n esti in stare sa faci singur un comentariu al poeziei???

  14. avatar
    ionela

    de ce judeci pe cineva intr-un mod atat de urat? poate nu are dispozitia necesara sa faca un comentariu nu neaparat ca nu stie.atata rautate si egoism ,mai schimbati-va,e pentru viitorul,bunastarea noastra!

  15. avatar
    andrei

    hmmm…sunteti destepti ca noaptea daca nu sunteti in stare sa faceti un comentariu…

  16. avatar
    byrev

    @Ana si comentariul nu ar trebui sa-l faci singura, sa fie opinia ta, punctul tau de vedere, naliza ta ?

  17. avatar
    Ana

    ms pt nimic….imi trebuia comentariul…:|

  18. avatar
    alexia

    comentariu nu aveti?…….unde este comentariu?!

  19. avatar
    alexia

    ……………..

  20. avatar
    abcdef

    ati uitat sa puneti comentariu

LEAVE A COMMENT ON Bogdan