Poezii, Rime si Versuri

Sulamita

Autor / Poet: George Coşbuc
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

La nucii din livezi m-am dus,
Să văd ce e prin vale,
Am mers la vii pe deal în sus
Şi mi-am făcut o cale
Pe câmpii de către Damasc
De ce m-am dus eu oare
La locul unde turme pasc?
Vă jur, fete fecioare,
Să nu cercaţi voi a trezi
Iubirea-n piept cu sila,
Căci ea de sine va veni!
Cunoaşteţi voi copila
Sionului? Cine-i ca ea?
Frumoasă ca ea, cine?
Frumoasă eşti, iubita mea,
Nici roza nu-i ca tine!

Vai, las să te mai văd, căci fierb
Vii, scumpă porumbiţă,
Sărind pe deal ca pui de cerb,
Jucând a ta cosiţă
Prin crinii câmpului, dar las
Să-ţi văd obrajii, dragă,
S-aud fermecătorul glas;
Să tremur ziua-ntreagă
Căci te aseamăn, roza mea,
Cu roibii de la carul
Lui Faraon şi-am zis: Ca ea
Nici una n-află harul!

Oh, cât de drag ştii să zâmbeşti,
Plăcută eşti ca luna,
Ca soarele curată eşti,
Tu singură-a mea una!

Al tău sunt eu, a mea eşti tu!
Am optzeci de regine.
Dar nu-mi sunt dragi ca tine, nu!
Vezi, dragă, vara vine,
Pe câmpuri viţele dau flori
Şi merele granate
Se nasc, iubito, noi din zori
Vom merge-n vii la sate.
Dar trage-mă de mână, hai,
Cu fuga după tine!
La Baal-Hamon, la vii, să-mi dai
Săruturi, fi-va bine?
De, beţi de multe sărutări,
Ne va umbri smochinul,
Ştii tu, c-a tale dezmierdări
Mai dulci sunt decât vinul?

Întoarce-te să te privim
La joc între fecioare!
Voi, fete din Ierusalim,
Vă jur pe căprioare,
Să nu-mi râdeţi voi draga mea
E neagră Sulamita,
Căci soarele-a privit la ea,
Dar cine-i ca iubita
Lui Solomon? Frumoasă eşti,
Tu blândă porumbiţă,
Un crin în văi, aşa-nfloreşti!
Şi neagra ta cosiţă
Ca purpura lui Dumnezeu,
Cum fir de fir s-alege,
Şi-n lanţ făcut din părul tău,
Tu sclav ai prins un rege!

Grădină-nchisă eşti, izvor
Oprit ca sub pecete,
Priveşte-o, tu uimit popor!
E soare între fete!
Ca un sigil ea mi s-a pus
Pe inima rănită;
Cu văl p-obraz, la spate dus.
Atât e de iubită,
Ea, cea mai scumpă-ntre femei!
Cuvintele-i ca mustul,
Ca palmul e statura ei
Şi trupul ei ca bustul
De fildeş în vestmânt safir
Din piept până-n călcâie,
Tu, Sulamito, deal de mir
Şi munte de tămâie!

Şiragul dinţilor tăi, des,
Ca turmă păscătoare
De oi nesterpe, care ies
Şirag din scăldătoare!
C-un turn de marmur oare nu-i
Frumosul gât asemeni?
Şi ţâţele-ţi sunt ca doi pui
De cerb ce se nasc gemeni!
Doi crini sunt buzele şi strat
De flori îţi e obrazul;
Şi nu sticlesc înviorat
Nici apele din iazul
Lui Heşbon,ca şi ochii tăi,
Pe faţa ta senină
Ei seamănă cu porumbei
Pe ţărm de apă lină!

O, spune-mi, unde stai în vai
Şi unde porţi tu turma?
Fugi, dragă, fugi de soţii tăi,
Căci eu, pândindu-ţi urma,
Veni-voi către-miez de zi
Tiptil preste coline,
Acolo unde tu vei fi
Aş merge pentru tine
Şi-n munţi cu pantere şi-n gropi
Cu lei şi pe tot locul!
Oh, dă-mi să beau măcar doi stropi
De vin, căci ard ca focul!
Cu ochii m-ai aprins detot;
Când gura ta zâmbeşte,
Eu nici să mai respir nu pot
Şi sângele-mi vuieşte!

Ai tăi fraţi, în mânia lor,
Te-au pus străjer la vie;
Cei răi cu gândul, din popor,
Ne-au zis într-o mânie:
Ea are rochia până-n pulpi.
Ce vrea cu el băiata?
Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi!
Veniţi să prindem fata!
De ce aşa? Căci m-ai iubit.
Vigilii de la poartă
Bătutu-te-au şi te-au rănit
De te-au lăsat mai moartă;
Oh, nu ieşi-n Ierusalim,
Căci ei îţi rump vestmântul!
Dar ce ne pasă! Ne iubim
Chiar de-ar pieri pământul!

Şi noaptea eu la voi am mers,
Tu nobilă mireasă,
La poartă rugătoru-mi vers
Cerea să intr-un casă.
Şi tu mi-ai zis: M-am dezbrăcat
Şi cum sa mă-mbrac iarăşi!
Şi-atunci tu toat-ai tremurat.
Mâncaţi şi beţi, tovarăşi,
Că eu d-acum nu sunt cu voi!
Mă bate noaptea vântul
Şi, cum sunt plin de-a nopţii ploi,
Îi picură vestmântul,
Şi părul meu de rouă-i ud
Voi, patimi, mai dormi-veţi?
Deşteaptă-te, tu vânt de sud,
Ridică-te, tu crivăţ!

Eu ard în flăcări, ard detot!
Prin mii de mări aş trece,
De-aş şti că ele-n parte pot
Iubirea să-mi înece!
Aş vinde sceptru şi popor
Şi-n joc mi-aş pune soartea,
Dar bine ştiu c-al meu amor
Mai tare-i decât moartea!
Ca iadul, gelozia lui
Atât e de turbată:
De ce nu poţi oare să-ncui
Şi-amorul sub lăcată?!
Veninul dragostei îl sug
Şi-s bolnav de iubire,
Căci tu m-opreşti, d-aş vrea să fug.
Cu-o singură privire!

Fugi tu de mine, fugi, căci eu
Nu pot fugi de tine!
O, daţi-mi vin şi must să beu,
Să-nec durerea-n mine!
Atâta farmec d-unde-l ai?
Tu cea mai dragă floare,
Eu tremur când te văd şi vai,
Când nu te văd mă doare!
Oh, când va face Dumnezeu
Văpaia să se stângă
Şi stânga mea sub capul tău
Şi dreapta să te strângă?
Nu mi-ar păsa de m-ar vede
O lume; să mă vadă!

Oh, dac-ai fi tu sora mea,
Te-aş săruta pe stradă.

Era-n amurg. şi Solomon
Cânta pe Sulamita.
Castelul nalt de pe Sion,
Frumos împodobita
Cetate, strălucea-n amurg
Cu turnuri de metale,
Şi s-auzeau domol ce curg
Pâraiele din vale.
Sub nuci, sub boltuitul arc
De frunze, sta poetul,
Şi-un vânt pribegitor în parc
Bătea-n frunziş duetul.
Dormeau toţi cei din Israel,
Şi noaptea ea venit-a,
Târziu în noapte însă el
Cânta pe Sulamita.




LEAVE A COMMENT