Noiembrie ~ George Topârceanu

Plouă stupid…
Cerul îşi scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid.

Cârduri de ciori –
Neagră pecingine,
Flori de funingine
Zboară sub nori…

Plouă perfid.
Şi-n doză minimă
Picură-n inimă
Neant acid.

Plouă de sus…
Toamna ironică
Îmi scrie-o cronică
Cât un Larousse.

(O Halim?, –
Pentru că nu cere
Nici introducere,
Nici “va urma”…)

Plouă placid:
A…e…i…o…u…ă…
Dacă continuă,
Mă sinucid!

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 4.00 out of 5)
Loading...
cosmos

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.