Poezii, Rime si Versuri

Nu, a ta moarte

Autor / Poet: Grigore Alexandrescu
Comentarii (0) | Adaugata de byrev

Nu, a ta moarte nu-mi foloseşte;
Nu astă jertfă eu n-am dorit;
Dă-mi numai pacea care-mi lipseşte,
Pacea adâncă ce mi-ai răpit.

Ia-mi suferinţe aspre, turbate,
De adânci chinuri veşnic izvor,
Zile amare, nopţi tulburate,
Pline de tine, de-al meu amor.

În zadar ochii-ţi arăt iubirea
Ce eşti departe de-a o simţi;
În zadar chipu-ţi poartă mâhnirea,
Umbra durerii, ce m-amăgi.

Sub astă mască văz bucurie,
Văz mulţumirea-ţi să pătimesc,
Şi orice-ai zice, vei ca-n vecie
Ceas de odihnă să nu găsesc.

Cunosc prea bine a mea greşeală,
Dar cunoştinţa nu m-a-ndreptat,
Căci a mea soartă, tristă, fatală,
Zâmbirii tale pradă m-a dat.

Astfel în crânguri o păsărică
Aude-aproape un ciripit,
Zboară îndată, şi fără frică
Lângă colibă ea s-a oprit.

Priveşte,-ascultă, dar fără veste
Tainica cursă ce i s-a-ntins
Se-nchide… roabă ea se găseşte;
Un glas s-aude zicând “team prins”.

Şi vânătorul ce imitează
Pe frunzuliţă un glas străin,
De vicleşugu-i se îngâmfează,
De bucurie el este plin.

O! câte lupte, câte suspine,
Tăcuta noapte n-a ascultat;
Câte pustiuri de groază pline
A mea durere n-a vizitat!

M-a văzut şoimul pe-nalta stâncă,
A cărei vârfuri s-ascund în nori,
Şi al lui ţipăt în valea-adâncă
S-a-ntins departe plin de fiori.

Dar nici pustiul, nici depărtarea,
Gândiri cumplite n-au biruit:
Molizii, brazii, ce port răcoarea,
Ei suferinţa-mi n-au răcorit.

Te iubesc astăzi ca mai-nainte,
Ca în minutul cel încântat,
Când eu de pieptu-ţi tânăr, fierbinte,
Tremurând, fruntea-mi am rezemat.

Minutu-acela-n veci mă munceşte,
Ca o sentinţă e-n mintea mea;
De ating fruntea-mi, simt că zvâcneşte,
Focul din sânu-ţi arde în ea.

Fierul cel roşu, care-l apasă
Mâna cruzimii pe-un osândit,
Mai adânci urme nici el nu lasă,
Decât minutul acel dorit.

A mea durere trecut nu are;
Ea nici va creşte, nici va scădea;
Şi fericita, dulce uitare
Ce crezi că cearcă inima mea

E c-acea tristă, vie tăcere,
Care domneşte după război
Pe-un câmp de groază şi de durere,
De morţi, de chinuri şi de nevoi:

Unde un tată pe un fiu plânge,
Unde nădejdea toată-a-ncetat,
Unde se-nalţă un fum de sânge,
Ca blestem jalnic şi necurmat.

Mai mult d-atâta nu poţi a face:
Asta e soarta ce mi-ai gătit,
Singurul bine, singura-mi pace,
După amorul ce-am suferit.




LEAVE A COMMENT