Ce vina ~ Grigore Vieru

(Lui Ion Cataveica)
Ce vina secera are?!
Tin minte cum, dedemult,
Mama, ca pe-un copil,
In bucati vechi de panza
Cu dragoste o invelea.
Nu dansii, nu ei noi
Cu ea spre tarani
Ne plecam!
Ce vina are ciocanul?!
Tin minte cum, dedemult,
Tata, ca unui caine batran,
O casuta de lemn i-a facut.
Nu dansii, nu ei noi
Fierul cu el am batut!
Ce vina au stelele
Deasupra noastra arzand,

Stelele care
In ochii indragostitilor
Se oglindesc?!
Nu dansii, nu ei Domnul
Le-a semanat pe cer!
Ce vina au hainele noastre
Incarcate de malul fantanii
Pe care afara il aruncam?!

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
fantasy

2 Comentarii

  1. Un vers pentru Vieru

    Vin…
    Din toate partile
    Cu fetele ingindurate si taciturne
    Chear daca-ar parea
    Ca sint impreuna!

    Lasind o umbra transparenta
    Ce nu se vede
    Dar mai mult se simte.
    Umbra de durere disperata
    De-o inima impietrita
    De un imigrant in strainatate!

    I-am vazut
    Intrind pe rind
    Cind unul, cind una…
    Cu ochii rosii de plins si insomnie!
    (Pareau pasarele scapate din colivie!)
    Vin sa stea
    Putin impreuna
    Vin sa-si plinga
    Acel Dulce Parinte al Poeziei,-
    Ce-a plecat pe Calea Vesniciei!

    Vor fi nevoiti sa infrunte
    Valul unei mari necunoscute
    -Ce-au schimbat-o
    Pe pragul Casei Parintesti
    Si o lacrima a unui parinte!

    Vin sa-si plinga raposatul
    Citindu-i Lode
    Cind unul, cind altul…
    Cum a fost Maria Sa
    -Nu stim de-o mai fi cindva!

    Au privirea
    Pierduta si inspaimintata.
    Natalia cinta
    “Casa parinteasca”
    Un tinar recita
    O, bunele, dulcele, duioasele
    Maicutele noastre.
    Iata si o fetita
    Cu papucei si rochita.
    Declamind cu mare pasiune
    Versul-minune!
    Acel vers ce-a reusit sa-nvete
    In doi anisori ai vietii!
    Are pasciorii nesigiri
    Vocea tremuratoare
    Si minutele reci:-
    Dar e tocmai ea marturia
    VIERU VA TRAI IN VECI!

    Emotiile sfisie peretii
    Cineva suspira
    Nu, nu mor nici odata POETII!

    Afara fulgii
    Se-asaza usor in nameti.
    Iar inauntru
    Se susura-un dulce
    Cint romanesc!

    Se-aude o voce
    Inca una…
    Inca una…
    Si-apoi cu totii,
    Cu toti impreuna!
    Dispare sensul singuratatii!
    Sint uniti si’ncrezuti,
    Ca nu mor nici odata POETII!

    Au privirile calde
    Dar credinza ca ferul.
    Ca de azi inainte
    Si peste vremuri,-
    Fiecare din ei
    Are al sau GRIGORIE VIERU!

    Fernando Martella

    Traducere – Natalia Petica, 11/02/2009, Torino, Italia

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.