Poezii, Rime si Versuri

În aşteptarea lui 1848

Autor / Poet: Ion Heliade Radulescu
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Psalm

Strigarea-mi ajungă până la tine
Şi-exauzi-mi, Doamne, ruga fierbinte!
Amar mi-e plânsul; nu-ţi întoarce faţa,
Auzi-mi chemarea în ziua durerii
Ş-al înfrântei inimi astupat gemăt.

Răpede m-ajută şi mă susţine,
Căci zilele-mi, iată, pier ca şi fumul.
Ca lemnele în foc oasele-mi secară,
Pălitu-m-am şi m-am uscat ca iarba,
Aridă inima îmi e ca piatra;
De suspin, de gemăt mi-a rămas carnea
Pe oase uscată; mi-am uitat pâinea
Cum se mai mănâncă. Deşert mi-e sânul.

Ca pelecanul mi-am sfâşiat pieptul,
M-am asemănat corbului de noaptea
Şi tutulor altor cobe nopturne;
Întru veghere nopţile trecut-am
Şi m-asemănai pasării veghinde
Ce stă nemişcată dasupra casei.

Toată ziua mă culma de ultrage
Inemicii; şi cei ce-odinioară
Mă lăuda jură acum asupră-mi.
Avut-am cenuşă în loc de mâncare
Şi-n lacrămi mi-amestecai băutura
Numai la vederea mâniei tale.
Şi la înalta şi dreapta-ţi urgie.
Înălţatu-m-am şi m-ai surpat, Doamne,
Ca umbra trecură zilele mele,
Şi eu ca iarba mă uscai, ca paiul.

Trecător sunt şi m-am consumat, Doamne,
M-am topit ca ceara ş-am ars în zelul
Să-ţi înalţ templu. Focul mi se stinge…
Tu însă, eterne, eşti nemutabil,
Ş-a ta memorie în seculi trece,
Din generaţiune la-alta pasă.

Tu-n pietate vei ardica braţul
Şi-n pietate pe român salva-vei,
Căci ora salutei, ora venit-a.
E d-ajuns; plâng servii tăi, plâng lumina,
Gem altarele, plâng d-a lor ruină.
Sunat-a ora, şi acum se vor teme
Ginţile toate de naltul tău nume,
Şi d-a ta glorie trema-vor regii.
Din cenuşa-i sălta-va România,
Înnoi-se-vor ale ei juneţe
Ca ale acvilei; şi-n vestmânt candid
Ca o mireasă va ieşi nainte-ţi;
Splendida ei, sacră candela d-aur,
În oliu limpede, oliu de pace,
Vărsa-va lumina ce dă viaţă
Şi va încinge virginala-i frunte
Cu-aureola ce geniul poartă.
Tu, Doamne, singur, fiintă supremă,
Vei rentregi această Sion nouă.
Arăta-te-vei în Gloria toată
În reîntregita Românie bellă;
Pruncii-n a ta cale nălţa-vor imne,
Văduva, orfanul afla-vor scutire
Şi împilaţii alţa-vor capul;
La locul propriu se vor pune toate
Şi capacitatea la a ta dreaptă.
Auzi tu, generaţie fiitoare?
Pentru tine se scriu acestea.

(1847)




LEAVE A COMMENT