Idila ~ Ion Luca Caragiale

Ia vezi toanta de Mărie,
Ce gătită! cum şi-a dat
Pe obraz cu rumenie
Şi pe cap cu alifie:
Să se mire toţi în sat.

Ia te uită şi Ilie,
Ce flăcău bun de peţit!
Cu iţari noi de dimie
Şi cu flori la pălărie,
Şi cu cisme s-a-nnoit.

— Fă Mărie, nu dai laba?
— Nu ţi-o dau, măcar să mori!
— Fă, te rog! — Mă rogi degeaba…
— Apoi dac-aşa ţi-e treaba,
Te iau altfel, şi… ori, ori.

— Mă! se vede nu ţi-e bine…
Fii de treabă nu fii prost:
Intri-n iad, sărac de tine!
Ai uitat, nu ţi-e ruşine
Că acum suntem în post!

— Dacă-i post, de ce la Nică
Ochii toată ziua-ţi caşti?
— Meri te plimbă! Ce-i adică.
Numai ochii? Tu… n-ai frică!
Tu aşteaptă pân-la Paşti…

Şi-a plecat pătruns Ilie…
Ce mândreţe de flăcău!
Cu iţari noi de dimie
Şi cu flori la pălărie.
Şi îl strânge-o cismă rău.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
space

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.