Poezii, Rime si Versuri

Arde lemnul soare

Autor / Poet: -membri-

Arde lemnul soare

Se-nalţă copacul falnic,
Steag-înfipt şi nestingher,
Absorbind căldura-n sevă
Şi lumină de pe cer.

Aur verde şi tezaur
Pentru un pământ cu flori,
Ce hrăneşte şi menţine
Trup în suflet şi culori.

Doborât ajunse trunchiul
De securi,în mod firesc,
Împăcat fiind cu soarta
Hotărâtă…omenesc.

A păstrat, precum fiinţa
Muritoare-n carnea ei,
Găzduieşte-n trup, un suflet,
Energie şi scântei.

Energia-i din lumina
Soarelui ce l-a scăldat,
Zi de zi în lunga-i viaţă,
De stat drept şi-ncoronat.

Iar scânteile-s căldura.
Strop de soarele din trunchi,
Ce din sobe ne revarsă,
Din văpaie-i,un mănunchi.

Căci în infinita-i slavă,
Soarele şi-a rezervat
Pentru noapte,pentru iarnă,
În copaci un mic regat.

De-asta poartă ei coroana,
De-asta sunt ei…viceregi,
De-asta ne-nchinăm fiinţa
Pe la umbră,pe sub crengi.

Şi de-aceea poate, codrul
Frate cu românul este.
Cruce când devine lemnul,
Tot lumină răspândeşte.

Iar căldura şi lumina,
Soare metamorfozat,
Stă-n palatul său din arbori,
Ce aşteaptă la tăiat.




LEAVE A COMMENT