Poezii, Rime si Versuri

Îngerul cu o carte în mână

Autor / Poet: Nichita Stănescu
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Trecea un înger,
pe un scaun negru aşezat.
Trecea prin aer, liniştit
şi mândru.

Eu îl priveam de la fereastră, cum
prin ziduri trece ca prin fum.

Primeşte-mi un cuvânt, strigai,
tu, îngere, împins din rai
de-un vânt stârnit, de-o apăsare
a vreunui gând cu mult mai mare.

Dar îngerul tăcea, trecea
pe-un scaun negru stând, citind
o carte veche, strălucind
în legătura-i de argint, şi grea.

Trecu prin blocul nou din piaţă.
Trecu prin chioşcul alămiu
al staţiunii de benzină,
abstras, divin.

Primeşte-mi, îngere, strigai,
paharul care-l beau, cu vin.
Pâinea primeşte-mi-o şi sarea…
Mi-apasă-n coastă înserarea.

Dar îngerul tăcea, trecea
prin soba din odaia mea.
Pe un scaun negru sta, citind
o carte grea cu solzi de-argint.

Când fu în dreptul meu, strigai –
o, îngere venit din rai,
mă lasă să m-atârn şi eu
de scaunul tău, de braţul tău.

Abia putui de un picior
de scaun, să m-agăţ din zbor.

Astfel prin aer şi prin ziduri
cu îngerul zburam şi eu,
la fel cum flutură în vânt
mătasa unui steag înfrint!

Şi mă răneam de-acoperişe,
de ramurile verzi, piezişe,

şi mă izbeam de stâlpii lungi,
de cabluri şi de sârme şi de dungi…

Mă desprinsei de sus căzând
în piaţa înserată, liniştită.
O, el se-ndepărta zburând,
prin aer şi prin ziduri străbătând
cu cartea-n mâini, citind cu patimă
necontenită.

O, el se-ndepărta şi eu
tot mai vroiam să-l văd, prin seară.
…Dar el s-a dus alunecând,
împins în rai ca de un vânt,
sau, poate, de-apăsarea unui gând
cu mult mai mare.




LEAVE A COMMENT