Poezii, Rime si Versuri

Noapte

Autor / Poet: Octavian Goga
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Nemarginita bolt-a noptii,
Deschide tainica ta carte
Si-asculta-mi glasul zbuciumarii
Neputincioase si desarte.
Doar mila ta n-o sa se stinga
Cand doua maini tremuratoare
Isi impreun’ nevolnicia
In chip de ruga si iertare.

Azi tintele de nestemate
Culege-le din cingatoare,
Caci ochii stelelor ma mustra,
Si plansul stelelor ma doare.
Azi orice picur de lumina
Din fata ta imbujorata
In tintirimul larg al mintii
O cruce proaspata-mi arata.
Le vad sireag… si ma cutremur,
Si fiecare clipa-mi pare
O farmitura ce se smulge
Ca dintr-un cantec de pierzare.
Simt mintea dezgropandu-si mortii,
Cazand la fiecare groapa,
Si jalea trecerii eterne
Mi-apasa plumbul pe pleoapa.
Cand tu mi-aprinzi in mii de facle
Senina dragostei dovada,
Infiorandu-se-n adancuri,
Plang ochii osanditi sa vada.
Aducerea-aminte vine,
Si din oglinda-i blestemata
Invie rostul celor duse…
Iar eu ascult ce-a fost odata…
O lume-si desfacea-nainte-mi
Comoara tainelor bogata,
Zvacnea eternul ei cutremur
Sub tampla mea infierbantata.
O patima-mi robise ochii

Cu stralucirea ei pagana
Si ma smulgea cu brat de vifor
Din valul lumii de tarana.
Simteam fiorii-ndragostirii,
Mareata-mbratisare muta,
Cand in amurg tarziu de vara
Pamant si bolta se saruta.
Si-n smaltul pulberii de roua,
Ce stralucea pe camp, marunta
Parea ca firea-i harazeste
Nadejdii mele dar de nunta.
Eu mi-am zidit in nori altarul,
Si inima, smerita roaba,
Ingenuncheata-n umilire,
Jertfea curata ei podoaba…
Azi nu mai este… Si ma doare
Cand vraja razelor senine
Aprinde-o candela de veghe
Intr-o biserica-n ruine…
Azi fulgerele mele-s stinse
Si moarte-s zambetele toate
Si nu va mai rodi nisipul
Din biata mea pustietate.
In lant de neguri si uitare
As vrea amarul meu sa-l ferec…
Nemarginita bolt-a noptii,
Imbraca-ti haina de-ntunerec!
Arunca valul tau de umbra
Pe toate farmecele firii

Si-ngroapa-n adancimi de ape
Ispitele indragostirii.
Pe scanteierile de roua
Si peste campul nins de floare,
O bezna grea, ca giulgiul mortii,
Sa cearna pace-adormitoare.
Cand glasul tineretii moarte
Si-al viselor infrigurate,
Ratacitor, fara repaos,
La poarta sufletului bate,
Eu, invalit in intuneric,
Sa-nchid zavorul de la poarta,
Si nici o stea sa nu mai vada
Singuratatea mea desarta.




LEAVE A COMMENT