Părăsit ~ Octavian Goga

Mor multe şiraguri de clipe,
Şi nimeni nu-mi bate la poartră
Când vremea-mi aşterne pe suflet
Cenuşa ei aspră şi moartă.

Vin neguri cu noaptea pe umeri,
Şi bezna mă-nghite, nătângă,
Şi viforul vine, păgânul,
A viselor aripi să-mi frângă.

Nu-i rază să-mi mângâie fruntea,
Încet coborându-mi din stele…
Mai străluci-va vreodată
Altaru-nchinărilor mele?

Stejarul nădejdilor multe
Îşi scutură frunzele moarte…
Vai, tu eşti atât de frumoasă,
Şi tu-mi eşti atât de departe…

(1905)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
galaxy
;

1 Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *