Ariciul ~ Otilia Cazimir

Aseara, prin gradina amortita,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut in taina un arici, –
O mica vietate ghemuita.

Copiii l-au zarit de pe cerdac
Cum se misca domol pe subt gutui,
Si toti au alergat in jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe carare, –
Ca o pernita sferica in care
O fata rea ca sa se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.

Am alungat copiii sa se culce
Si-n inserarea limpede si dulce
Ce se lasa din cer incetinel,
Am stat acolo singura cu el.

Si ma-ntrebam pe ganduri: Oare, cum
A fost faptura-i la- nceput de lume ?
Din care veacuri inecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Sa se opreasca-n dreptul meu anume ?
Ce vant vrajmas si mohorat
Ca pe-un macies pitic l-a scuturat,
De-a mai ramas dintr-insul doar atat:
Un ghem de spini, ostil si speriat ?

O fi avand el oare pui ?
Ma-ntreb, desi nu pot pricepe:
Cum sug ei fara sa se- ntepe
In ghimpii lui ?…

Cand a simtit ca-i singur doar cu mine
Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine,
A scos cu frica de subt el
Un bot timid si mic, ca de catel,
Si cu instinctul lui obscur
A explorat terenul imprejur.
Si-abia ciulindu-si tepile pe spate, –
Pe subt petunii grele de parfum,
Atras de noapte si singuratate
Si-a cautat incet – incet de drum….
S-a mai oprit in magheran o data
Ca subt indemnul unei tainice porunci,
Apoi a disparut pe subt poiata….

Si nu l-am mai vazut de loc, de-atunci.

(No Ratings Yet)

Loading...