Poezii, Rime si Versuri

Floare şi genune

Autor / Poet: Panait Cerna
Comentarii (0) | Adaugata de mihella

Alături de genuni răsai, o, floare,
Şi pari a fericirilor icoană…
Ce mână te-a sădit, încrezătoare,
Pe margini de prăpastie duşmană?

Din adâncime, Ielele-ţi cântară
Chemări ispititoare, ca-n poveşti…
Şi râd fermecător – şi cântă iară…
Tu le asculţi, senino, şi-nfloreşti.

Asupra ta, prin neguri şi furtună
Al morţii duh adese a trecut
Ce farmece te-au ocrotit, ce scut,
De n-a putut nici el să te răpună?

Ca un răspuns al lumii pământesti
La zâmbetul de stele al tăriei,
Tu te ridici din lumea vijeliei,
Priveşti văzduhul, cerul – şi-nfloreşti…

O, floarea mea! Cu tremur şi uimire
Salut avântul tău spre fericire.
De unde l-ai desprins, din ce lumină,
Surâsul dulce, plutitor în vânt?
Cum ai putut rămâne tu senină,
Nesocotind prăpastia vecină,
Ce pentru muritori ar fi mormânt?
Noi, de la rob la purtătorul stemei,
Trăim mânaţi în veci de dor aprins;
Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei
Ne zbate facla vieţii pân’la stins…

…Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă,
Pe care-am vrea s-o coborâm în viaţă;
Dar cea mai slabă piedică ne-ngheaţă,
Şi numai gândul luptei ne-nspăimântă…
Şi ne-nturnăm în propria rutină,
Cu inima-necată de suspin
Nebuni şi orbi! De teama unui spin,
Lăsăm să moară roza pe tulpină…

Noi preamărim umana înţelepciune
Şi care-i rodul?… Făurim
Atâtea umbre şi-ntrebări nebune,
Prin care-a vieţii spaimă o mărim:
Ce-i moartea? Pentru ce împărăţeşte?
Ce ne aşteaptă mâine? Mai târziu?
Ce-i taina care pururi izvorăşte
De dincolo de leagăn şi sicriu?

Şi astfel viaţa ni se risipeşte;
În mâna care tremură de teamă,
Paharul darului ceresc se varsă
Şi, până să-l lipim de gura arsă,
E gol – sau plin de-a lacrimilor vamă…
Nebuni şi orbi! Nepricepuţi ca vântul!
Noi singuri, noi, ne adâncim mormântul!

…Ci tu rămâi de-a pururi zâmbitoare,
Neturburată de-al genunei glas
Sălbatecă şi neştiută floare?
Surâsul tău în suflet mi-a rămas…

Aş vrea să mă avânt în lumi senine,
Dar ţelul este sus şi drumul greu;
Ce mult aş vrea să te răpesc cu mine
Să te sădesc adânc în pieptul meu!…

Tovarăş drag! Când voi păli de jale,
Străbate-mi gândul cu mireasma ta;
Când inima va tremura în cale,
Înclină-te, tovarăşe, spre ea
Şi spune-i taina fericirii tale…

Învaţă-mă dispreţul de primejdii,
Şi voi aprinde candela nădejdii,
Pe marginea mormintelor flămânde;
Dă-mi tu un cer spre care să privesc,
Când deasupra inimei plăpânde
Ai suferinţii vulturi se rotesc;
Şi-ncrezător în ziua care vine,
Din orice lacrimă mi-aş face-o stea…
Aş înflori, aş străluci ca tine
Aş fi însuşi norocul, floarea mea!




LEAVE A COMMENT