Nocturnă ~ Panait Cerna

La casele cu brazi în poartă
Zăvoru-i tras, ograda moartă.
O candelă-ntr-un colţ clipeşte,
Sporind singurătatea grea …
De-acum şi candela-aţipeşte –
Adormi şi tu, nădejdea mea!

Pe plaiuri, sus, un bucium moare
Şi focurile-s tot mai rare.
Departe-n văi adânci, prin pietre,
Izvorul glăsuieşte-abia …
Dorm toţi în jurul stinsei vetre –
Adormi şi tu, iubirea mea!

În bura de lumină dulce
Coboara luna să se culce.
Tăcerea aripa-şi desface,
Ţinând pământul tot sub ea …
Pământ şi ceruri dorm în pace –
Adormi şi tu durerea mea!

(Convorbiri literare, XLIV, nr 8, octombrie 1910)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
the road

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.