Orgia se sfârşise… ieşeau grupe glumeţe De capete aprinse, de ostenite feţe, Mergând să se întinză sub cerul cel senin, Beţi unii de câştiguri, iar alţii beţi de vin. În umeda tavernă abia mai rămăsese Câţiva beţivi de fructe ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cizmari Şi Paola harpista cu ochii [...]
Frigul, scriitor pe geamuri Cu zăpezile se joacă Şi le schimbă-n promoroacă Atârnând ciucuri pe ramuri. Din fereastra-mi ingheţată Stau uitându-mă la cer: Norii, plumbuiţi de ger, S-au strâns pată lângă pată. Trist şi singur ca un greier Valul timpului rupându-l, Eu aştept să-mi toarcă gândul Într-un colţ mai cald de creier. Iar afară numai [...]
Noapte bună, noapte bună, Copilaş cu gura mică, Dormi sub razele de lună Şi la cap c-o floricică. Mâine, când te-i deştepta, Razele din sfântul soare Genele ţi-or săruta, Socotindu-te o floare. Şi-or trimete către tine De pe-un vârf de romaniţă Ursitoarele de bine Pe aripi de gărgăriţă. Azi norocul îţi zâmbeşte, De pe drumuri [...]
E noaptea caldă. Stelele usoare Clipesc din gene, line depărtate. Pe iazul morii apa nu mai bate; Pe dealuri focul cel din urmă moare. Privind pe ceruri căile stelate, Adorm în lumea lor fermecătoare. În somn răsare luna gânditoare Şi umple bolta de singurătate. O simt cum trece, clară, tot mai clară, Pe-nchipuitul arc al [...]
Fugind de tot: de lume şi de tine, Mă duc să dorm pe-ntidere de ape; Acolo groapa vantul să mi-o sape; Amurgul serii cadă peste mine. Nespus de dulcea ei singurătate Şi-o poartă-n lume luna gânditoare: Mă uit la dânsa, şi nu mă mai doare Viaţa-mi plină de pustietate. O tu, acela ce mă faci [...]