Poezii si Versuri

Marea cheamă împăratul poeziei înserării şi durerea se răsfrînge în nemărginirea zării. Luna, vechea lui copilă, toarnă-argintul în durere şi pe fruntea lui de geniu pune umbre de tăcere. Noapte! Eminescu doarme şi seninu-i jocă-n geană, numai marea în restrişte plînge ...

Fata mea cu păr de ceai vino iar la mine, stai ! Să te-apropii, să mă mir, să mă depăn fir de fir. ( "În pervazul larg al serii")

De s-a copt caisul de cer şi dogoare iau din el, iubito, nu caise, soare. ("În pervazul larg al serii")

M-am dus o clipă în Infern, în bolgiile-adânci, dar Dante, ce zugrăvi în vers etern escroci, şi papi, şi duci, bacante, pe când mă însoţea, în pas uşor, şi-i povesteam de Hitler, negru nor, se-nvârteji-n coroana ...

Fânul fu răzbit în vară de o coasă milenară. Mai rămase-un fir, sau două. Dăruindu-le cu rouă, noaptea se pierdu în zori, răsădind în urmă flori. ("În pervazul larg al serii")

O ! Lăcrămioarele-s sfioase, furând din cer argintul lunii. Şi soarele, uitând poiene, stârnindu-şi acele minunii cu vorbe albe şi viclene, pădurea verde o descoase: - De ce-ţi sunt fetele sfioase? Pădurea tace, le ascunde, şi astrul nici ...

Fără vrere, fără vină, mă aflai în miez de toamnă. Dulce eşti, cumplită doamnă ! Bruma grea, diamantină a tăiat cu mii de seceri frunzele de pe cărare, poticnindu-le de zare. Să mă-ncumet în petreceri ? Ori ...

Toamna mi-a bătut în uşă într-o noapte solitară, şi văzduhul din pădure îl găsii cu frunza rară. Întâlnii ciocănitoarea ; îşi bătea de codru ciocul şi, zburând din zare-n zare, parcă-şi încerca norocul. Ciocul ascuţit, de fildeş, codru-l face ...

În farmec, despletită, din mii şi mii de valuri, sărutul vechi, de vrajă l-aruncă-n dar pe maluri. De faldurile mării, de gingaşul sărut se-mbată mii de oameni, cerându-l cu-mprumut. ("În pervazul larg al serii")