Poezii

Marea cheamă împăratul poeziei înserării şi durerea se răsfrînge în nemărginirea zării. Luna, vechea lui copilă, toarnă-argintul în durere şi pe fruntea lui de geniu pune umbre de tăcere. Noapte! Eminescu doarme şi seninu-i jocă-n geană, numai marea în restrişte plînge plîns de cosînzeană. Împăratu-n togă neagră, stă pe tron în slava mării, iar eu [...]

Fata mea cu păr de ceai vino iar la mine, stai ! Să te-apropii, să mă mir, să mă depăn fir de fir. ( “În pervazul larg al serii“) [ Short URL ... ]

De s-a copt caisul de cer şi dogoare iau din el, iubito, nu caise, soare. (“În pervazul larg al serii“) [ Short URL ... ]

M-am dus o clipă în Infern, în bolgiile-adânci, dar Dante, ce zugrăvi în vers etern escroci, şi papi, şi duci, bacante, pe când mă însoţea, în pas uşor, şi-i povesteam de Hitler, negru nor, se-nvârteji-n coroana lui de laur şi-mi spuse : – Astfel de balaur mi-a întrecut şi mie-nchipuirea, dar deapănă-ţi, amice, povestirea ! [...]

Fânul fu răzbit în vară de o coasă milenară. Mai rămase-un fir, sau două. Dăruindu-le cu rouă, noaptea se pierdu în zori, răsădind în urmă flori. (“În pervazul larg al serii”) [ Short URL ... ]