Poezii

O ! Lăcrămioarele-s sfioase, furând din cer argintul lunii. Şi soarele, uitând poiene, stârnindu-şi acele minunii cu vorbe albe şi viclene, pădurea verde o descoase: – De ce-ţi sunt fetele sfioase? Pădurea tace, le ascunde, şi astrul nici nu ştie unde. (“În pervazul larg al serii”) [ Short URL ... ]

Fără vrere, fără vină, mă aflai în miez de toamnă. Dulce eşti, cumplită doamnă ! Bruma grea, diamantină a tăiat cu mii de seceri frunzele de pe cărare, poticnindu-le de zare. Să mă-ncumet în petreceri ? Ori să scot, din foi de jale, vremea care-mi fură anii, cum scot peştii atamanii de sub apele domoale [...]

Toamna mi-a bătut în uşă într-o noapte solitară, şi văzduhul din pădure îl găsii cu frunza rară. Întâlnii ciocănitoarea ; îşi bătea de codru ciocul şi, zburând din zare-n zare, parcă-şi încerca norocul. Ciocul ascuţit, de fildeş, codru-l face să răsune. Numai veveriţa-n grabă strânge slavă şi alune. Prins de liniştea pădurii, mă-mbătai de cer [...]

În farmec, despletită, din mii şi mii de valuri, sărutul vechi, de vrajă l-aruncă-n dar pe maluri. De faldurile mării, de gingaşul sărut se-mbată mii de oameni, cerându-l cu-mprumut. (“În pervazul larg al serii”) [ Short URL ... ]