Între nădejde tristă şi-ndoială,
Te-am căutat prin bolta siderală.
Te-am căutat pe unde şi neunde
Îţi bănuiam făptura că se-ascunde.
Te căutam în tainica ta lipsă
Prin Testamente şi Apocalipsă.
Să fi rămas un loc nemaiumblat
Pe unde nu te-am căutat?
Cînd socoteam că te-am găsit,
Se şi-nălţa în dreptul tău un zid.
Simţindu-te zvîcnind în rădăcini
Te mai simţeam în spice şi-n tulpini.
Te-am şi cîntat pe corzi, şi noi şi sparte,
Şi peste vieţi şi peste moarte.
Tu rămîneai mereu departe.
Auzul tău nu vrea s-audă
Cîntec de nai, de cobză şi-alăută?
Într-o-nserare, în sfîrşit,
Mi se păruse că te-aş fi zărit
În mantia de aur a unui asfinţit,
Prinzîndu-ţi-o, tîrîtă prin ţărînă.
Mi-a şi rămas un ciucure în mînă
Şi l-am vîrît în sîn, ca un pribeag
Un bun de furtişag.
Dă-mi voie, negăsită arătare,
Să-ţi pui acum o veche întrebare:
Că ai făcut atîtea frumuseţi blajine,
Fără-ndoială, mulţumescu-ţi bine,
Clădiri de piscuri, cuiburi de izvoare,
Timpuri şi valuri călătoare
Şi oamenii în sărbătoare;
Bărbaţi viteji, domniţe la harpă şi la furcă.
Mutînd pe strune mîna, fuiorul cînd se-ncurcă.
Dar, mare-aprinzătorule de stele,
Cum de-ai făcut şi-atîtea lucruri rele?