La logodnă ~ George Coşbuc

M-aşteaptă Nora la palat?
Marcele, iute, iute!
P-un cal, pe cel mai înfocat,
Să fiu în trei minute!
Marcel s-a dus, el a venit;
La scări un cal, frumos gătit,
Nechează, sare-n tropot.

Pe când steluţe-n cer apun,
Trill bate drum de-a dreptul,
Se duce calul, cel nebun,
Cât strâmt îi pare pieptul.
Menard, ca şi Trill, o iubea
Pe Nora; doi, iubiţi de ea,
Din doi s-alegi pe cine?

Frumoşi şi nobili amândoi,
Război trebe să poarte,
Şi, cel ce biruie-n război,
E cel iubit de soarte.
Rivalii-ncruntă arma lor,
Câştigă Trill acest amor,
Menard e-n pat de moarte.

Hei! plângă, geamă cel murind
Şi mii de griji apese-l!
Deasupra mea doi sori s-aprind
Şi-mi văd sufletul vesel!
Chiar azi, haihui! eu voi chema
Pe cel ce moare, hahaha,
La joc, că-i azi logodna!

Mă cheamă Nora la palat,
Al ei sunt pe vecie!
Când n-am rival, ea mi-a păstrat
Întreg amorul mie!
Menard e mort; eu l-am ucis!
Dar piară! Pentru-un dulce vis
Aş pierde lumea-ntreagă!

Greu suflă pieptul; raze vii
Apar în răsărituri,
Se duce calul pe câmpii
Ca-n gând, aşa ca-n mituri,
Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc,
Nechează, sare plin de foc
Şi-aleargă fuga spaimei.

În piept sta capul, coama-n vânt,
Crunţi aburi ies pe nară;
În scări piciorul, pe pământ
Un trup de conte ară
Şi, cum ara, de el spăriat
Aleargă dublu de turbat
Spre punţi şi porţi fugarul.

Acolo stă; duc servitori
În sală pe sfărmatul,
Dar vai! îl fulgeră fiori
Şi nu-l încape patul.
E Nora ea? El e Menard?
Obrajii ei ca focul ard,
Şi ochii lui ca focul.

A fost rănit, dar nu din greu,
Precum credeai tu, Trille
El azi trăieşte şi-i al meu!
De mâine-n şepte zile
Vom fi, amor în Crist jurat,
Nevastă eu, şi el bărbat;
Azi, Trille, e logodna.

Şi m-aţi chemat voi, să vă fiu
Eu martor fericirii?
Hah, iadule, că nu-s azi viu!
El crunt priveşte mirii,
Se zvârcole ca un copil;
Menard s-apropie de Trill
Să-i lege rana triplă.

Pe mine vrei tu să mă legi?
Menarde, tu pe mine?
Dar n-ai ochi, n-ai, să mă-nţelegi
C-aş rumpe azi din tine,
Aş rumpe-n dinţi?! Vai fugi, vai fugi,
Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi
Răsufletul din suflet!

Spre Nora-ntoarce-un ochi zdrobit:
Aşa să-l vezi, în rană
Pierind, pe cel ce l-ai iubit,
Tu fiară, tu Satană!
Apoi el moare blăstămând,
Căci lui îi pare ca şi când
În râs Menard i-ar zice:

Hei! plângă, geamă cel murind
Şi mii de griji apese-l!
Deasupra mea doi sori s-aprind
Şi-mi văd sufletul vesel!
Chiar azi, haihui! eu voi chema
Pe cel ce moare, hahaha,
La joc, că-i azi logodna…

(Hordou, 1886)

(No Ratings Yet)

Loading...