Focul sacru… ~ Alexandru Macedonski

Dacă primăvara vine, toţi încep a lor cântare
Prin a ne vorbi de rouă şi de-a vântului suflare,
Sau punând privighetoarea ca să cânte-ntr-un dafin,
O rimează foarte lesne c-un melodios suspin;
Fluturii vin mai la urmă, legănaţi pe aripioare;
Văile sunt însmălţate, câmpurile,-ncântătoare;
Vântul cu dulceaţă suflă, paserile ciripesc
Mii de şoapte, mii de cânturi, mii de flori ce-mbălsămesc!…
Pretutindeni sunt parfume, crini suavi sau roze dalbe,
Vorbă ce-a fost născocită ca o rimă pentru albe,
Şi spre culme-a poeziei, ne vorbesc de câte-un dor,
Ca să bată astfel câmpii puţintel şi în amor!
Dacă vine apoi seara, dânşii scot ca din cutie
Stelele nenumărate, plus o lună argintie,
Plus un cer senin, şi-n fine, un zefir armonios
Îngânându-şi a lui voce cu pârâul tânguios!
Iarbă verde! Aer dulce! Cer senin! Biată natură,
Iată tot ce văd în tine! Focul sacru nu se fură!

(No Ratings Yet)

Loading...