Psalmi moderni ~ Alexandru Macedonski

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,
În soarta mea m-am împietrit
Rămân ca marmura de rece…
Să plâng, să sufăr, am uitat.
Am fost un cântec care trece,
Şi sunt un cântec încetat
Rămân ca marmura de rece…
Uscat e tot ce-a înflorit,
Entuziasmul a murit,
Şi a mea inimă a-ngheţat…

Am fost un cântec care trece
Şi sunt un cântec încetat.

II – Ţărână

Ţărână — suntem toţi ţărână,
E de prisos orice trufie…
Ce-a fost, în veci are să fie…
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate
Nici o pieire nu s-amână.
Despoţi, cu frunţi încoronate,
Poeţi, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de ştiinţă,
Păgâni, vestiţi prin necredinţă,
Nici o pieire nu s-amână…
Ţărână, suntem toţi ţărână.

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om
M-am îndoit de-a ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom…
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toţi se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…
Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Duşmanii

Duşmanii mei se înmulţesc
Şi nedreptatea mă-nfăşoară…
Abia mai pot să mai trăiesc
De cine n-am lăsat să moară,
Aleargă toţi şi mă-nnegresc,
Ah! Viaţa nu este uşoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite…
Copilul cel de altădată
Nevinovat ca şi o fată
Neveştejită de ispite,
E azi mocirla noroioasă
Cu adâncime-ntunecoasă
Şi cu miasme otrăvite.
Sunt eu de vină, sau nu sunt,
Oh! Dumnezeule preasfânt,
Auzi-mi glasul pocăinţei,
Redă-mi puterea biruinţei,
Refă-mă omul care-am fost
Sau dă-mi obştescul adăpost…
Zburam pe aripi strălucite.

VI – Şi-au zis…

Şi-au zis: — e singur — e pierdut
Asupra mea se năpustiră…
Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut.
Mă înjosiră, mă loviră,
Cu mici, cu mari mă răstigniră;
Din inimă nu mi-au lăsat
Un singur colţ nesfâşiat.
Fraţi, rude, toţi mă duşmăniră,
Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră,
O ţară-ntreagă s-a-ntrecut
Să-mi dea venin — şi l-am băut.
Dar, Doamne, nu te biruiră.

VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit,
Şi cum nimic n-am folosit,
În lume nu este răsplată…
Dreptatea este blestemată,
Şi omul bun nesocotit.
Pe fruntea mea n-am nici o pată —
Zadarnic! — sunt un osândit,
În lume nu este răsplată.
Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat
Prin sufletească poezie,
Prin tinereţe, prin mândrie,
Prin chip de înger întrupat.
Mi se-mplinea orice dorinţă,

Era o lege-a mea voinţă;
Râdeam de orice duşmănie…
Prin sufletească poezie,
Domneam de soartă nencercat.
Eram puternic împărat.

IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea…
Soarta mea e soarta rea,
Am pierdut orice credinţă
Înecată-n suferinţă,
Am pierdut orice putere
Nimicită de durere;
Însă viaţa nu-mi blestem
Şi nici moartea nu mi-o chem;
Fără scop trăiesc în lume
Nu mai sunt decât un nume,
Nu mai plâng, nici nu mai gem,
Iar cuprins de griji amare,
Nu mai sunt decât răbdare…
N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine
Şi averea, şi puterea,
Fericirea, mângâierea
Ce ne trebuie ştii bine.
Dai cu dreaptă socotinţă

Mulţumiri şi suferinţă
Lui Isus i-ai dat o cruce
Căci ştiai c-o poate duce;
Când dureri ne dai şi nouă,
Ne dai plânsul ca o rouă;
Când dai marilor putere,
Nu le dai nici o plăcere,
Când dai răilor cruzime,
Dai blândeţe la victime.
Eşti puterea înţeleaptă
Şi justiţia cea dreaptă;
Fă oricând ce vrei din mine.
Doamne, toate sunt prin tine…

XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiţi…
I-am văzut nemulţumiţi
E orice zădărnicie.
Cei pe care-i vezi în slăvi
Adăpaţi sunt cu otrăvi;
Cei trăiţi în sărăcie
Plâng pe-a lor nemernicie;
Cei mai mândri împăraţi
Sunt de chinuri zbuciumaţi
E orice zădărnicie.
Vai, născut eşti să trăieşti,
Nencetat să pătimeşti
Fii frumos, fii sănătos,
Eşti de-acelaşi vierme ros;
Traiul crud şi nempăcat

Te sfărâmă nencetat,
Să te soarbă are pripă,
Nu-ţi dă pace de o clipă.
Bogăţie, sărăcie,
E orice zădărnicie.
Sănătate, tinereţe,
Minte, suflet, frumuseţe,
Tot ce-a fost, ce-are să fie,
E orice zădărnicie.
Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi…
M-am uitat la fericiţi.

(No Ratings Yet)

Loading...