Vaporul morţii ~ Alexandru Macedonski

Între nori şi între apă se ducea fără-ncetare
Rătăcit din orice cale sub trăsnitul lui catart;
Valuri-valuri dând năvală şi smucindu-l tot mai tare
Îl făceau să şovăiască peste pântecul cel spart.

Vântu-n funii şuierându-şi uriaşa simfonie
Alerga săpând prăpastii în adâncul guraliv,
Răspândind în largul mării o-ndârjită ironie
Printre urlete grozave de duşman nemilostiv.

Noaptea neagră de pe valuri îl vedea ca o nălucă
Punct mai negru pe cerneala orizontului rotund,
Fără om ca să-i dea suflet, fără minte să-l conducă
Peste unda lătrătoare de la creştet pân-la fund.

Călătorii şi matrozii putrezeau pe puntea rece,
Frunţi albastre, buze vineţi, pumni închişi şi ochi sticliţi,
Toţi muriseră de-a rândul; cinci şi şase, opt şi zece,
Şi zăceau, mormane-nalte, galben-verde muceziţi.

Repezi fulgere prin noapte albăstreau de răutate,
Spintecând în larg văzduhul sub tăiuşul lor de foc,
Şi-n zigzaguri ce iau văzul prin colori amestecate
Se stingeau şuierătoare într-al valurilor joc.

Câte-un chip ieşea deodată pentr-o clipă în lumină
Când de om trăit pe mare sub un vânt argăsitor,
Când de tânăr cu păr galben şi cu buze de vergină
Îngheţate înainte de-a-şi şopti poema lor.

Şi prin iadul de-ntuneric se ducea vaporul morţii,
Pe un pântec sau pe altul aplecând al lui schelet,
Dimineaţa-ncremenită sta în cer pe pragul porţii
Şi muia cu lacrimi negre nuanţatul ei buchet.

(No Ratings Yet)

Loading...