Epigraf ~ Alexandru Macedonski

Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel
La un veac ce nu cuprinde decât patimă în el
Şi în care tot nerodul are dreptul să vorbească
Ca dovadă-ntemeiată de prostia cea obştească.
Cât e ţara noastră toată văd mulţimi fără simţiri,
Creieri stinşi de întuneric, inimi roase de-njosiri.

Dar când patru generaţii peste moartea mea vor trece,
Când voi fi de-un veac aproape oase şi cenuşă rece,
Va suna şi pentru mine al dreptăţii ceas deplin,
Ş-al meu nume, printre veacuri, înălţându-se senin,
Va-nfiera ca o stigmată neghiobia duşmănească,
Cât vor fi în lume inimi şi o limbă românească.

(2 votes, average: 1.00 out of 5)

Loading...