Închis într-o chilie sub bolţi mai depărtate,
Cu urletele sale lăsate-n libertate,
Zăcea frumosul tânăr de optsprezece ani;
Părea un cal sălbatic cu nările umflate
Ce ştie că-ntre oameni se află-ntre duşmani!
Din cap până-n picioare făcut pentru iubire,
În ochi purta un trăsnet cu palidă lucire…
Părea tot într-o vreme un înger ş-un demon…
Sub galbenele-i tâmple purta un Lord Byron!
Sprâncenele-i arcate urcau sub a lui frunte
Ca tinere lăstare sub umbra unui munte,
Şi părul, în inele căzându-i pe grumaz,
Punea negreţi albastre pe straniul obraz!
În cap purta cu apă un coif de gumelastic…
Pe buze-avea un zâmbet când dulce, când sarcastic,
Privindu-ne cu ochii prăpastiei din el!…
Abia puteau să-l ţie doi oameni deodată,
Iar chipul, ca o noapte de trăsnet luminată,
Brăzdat era de plugul delirului de-oţel!