Ale sângelui furtune cine nu le-a cunoscut,
Cine n-a simţit căldura soarelui ce-i curge-n vine
N-o să ştie niciodată ce ascunde-adânc în sine
Învelişul meu tăcut.
Fără nici-o-nsufleţire e ş-o apă liniştită,
Însă mintea ce cutează, însă ochii ce pătrund,
Clocotind sub mii de forme, află viaţa încâlcită
De la creştet pân’ la fund.
Oh! Ascultă… Iată noaptea ce de mult o aşteptăm…
Cu zgârcenia nu merge când te-apuci să faci pomană…
Să chemăm o voluptate mai presus de cea umană
Şi în ea să ne-ngropăm.