Prăpastia grozavă cu iadu-i de-ntuneric
Te-atrage când te afli pe margine, ş-atunci
Te-atinge nebunia cu degetul isteric,
Te-aproprii, şi deodată voieşti să te arunci.
Te-atrage trandafirul cu cântecu-i în care
Culoarea şi parfumul să-ntrec în simfonii,
Te-atrege-o biată frunză, te-atrage-o cugetare:
GRozavul şi Frumosul sunt două mari domnii !
Când ele deopotrivă pe spiritele-nalte
Le ţin în stăpânire cu farmecile lor,
Le mişcă, le dă aripi, le face să tresalte,
Contrastul ce se naşte e vecinic zdrobitor.
(Literatorul, V, 4, 1884, p. 197. Poetul ia noţiunea de “grozav” în sensul de “sublim”.)