Noaptea de octombrie ~ Alexandru Macedonski

Unde oare se tot duce apa ce din matcă-afară
A ieşit de-atâta vreme sfărâmând orice zăgaz,
Întinzându-şi nimicirea din o ţară-n altă ţară,
Şi în veci fără cruţare, neavând, nici dând răgaz?
În zadar se-ncearcă unii drumul ei să-l stăvilească,
Nu mai e putere-n lume revărsarea să-i oprească.
Şi e groaznică urgia, însă e dumnezeiască.
Şterge-n clipă o cetate, trece munţii dintr-un salt.
Lasă-n urmă numai leşuri şi târăşte-ncoa şi-ncolo
Dărmături muiate-n sânge cu popor după popor…
Se cutremură pământul zguduit de-un lung fior,
Iar toţi zeii vechi se surpă, ş-amuţit e chiar Apollo.
Printre ţipete şi lacrimi lumea-ntreagă se scufundă,
Ce-a rodit de veacuri mintea este astăzi dus la fund,
Unde-au fost ogoare-odată este-o mare fără fund.

(No Ratings Yet)

Loading...