Pasăre cu pene albastre,
Martoră iubirii noastre,
De-i sfârşi cântarea ta,
N’asculta ce-mi spune mie,
Dragul meu, căci cine ştie
Dacă mâni nu m’a uita.
Râule cu apă lină
Şi curat ca o lumină,
Cât ne vezi de fericiţi,
Starea noastră n’o răsfrânge,
Mâine poate noi vom plânge
Şi-om fi veşnic despărţiţi.
Iar tu lună, dragă lună,
Tu a nopţilor cunună,
Să nu spui că ne-ai privit.
Poate mâni a tale rază
N’ar putea măcar să crează
Că vreodată ne-am iubit.