Filosofia ultimului om ~ Valeriu Sofronie

timpul mitozelor a luat sfârşit
doar de-la-sine-înţelesul continuă să facă prozeliţi
în temporalitatea contaminată de familiaritatea relativului
cornul inorogului ce fecundase cândva originile
zace acum domesticit de epura ultimei civilizaţii

picioarele au uitat cum se sărută pământul cu degete sângerii
locuim în cuibare de sticlă şi ciment
de zăpadă ne amintim numai din filmele copilăriei bunicilor

antimetafizic, zeii apei curg prin ţevile wc-ului public
arheii nu-s decât alte clasificări din dicţionarele ştiinţei
raţiunea speculativă, un alt nume al parfumeriei senzoriale

heraclitian,
în noi se târăşte acelaşi râu
mişcat de principiul de fiecare zi al plăcerii
morala se lipseşte cu mult sârg de prezenţa supraomului
la ce bun idealuri transcendente materiei într-o lume rămasă fără creator ?

în amvonul singurătăţii dintre două respiraţii
preoţii suferinzi de melancolia sfârşitului
dau ultimele sfaturi muribunzilor dopaţi liturghii la rând
cu morfina împăcării cu Cezarul

la naştere
ploaie de meteori albaştri, imateriali
peste bucuriile începutului…
ce facem, doamne, cu grădinile astea din noi
atunci când ne cresc vârstele precum carcinomii metastazici?

(No Ratings Yet)

Loading...