Un animal pe care nu ştiam cum îl cheamă ~ Valeriu Sofronie

“fabulos”, am exclamat
animalul se agaţă de picioarele mele
trece peste tolba cu crucifixuri
şi înaintează în pofida împotrivirii mele

se opreşte
se uită fix în mine
curiozitatea lui îmi aminteşte de o întâmplare
din care ieşisem cândva strângând în pumn pietre
curiozitatea lui seamănă cu ceva pe care
nu ştiu de unde să îl iau
o simt cum îmi apleacă braţele
ca o serigă cu lichid albicios
cum îmi îndoaie umerii
încăpăţânaţi să mai asculte de mine

ochii i se rotesc ca două ace magnetice
spre un pol nevăzut
trece peste mine
ca peste un câmp de luptă fără strigăte

mă las învins.
animalul se întinde în mine
ca într-o pajişte cu iarbă proaspătă
niciodată nu am ştiut că pot să am atâta iarbă în mine
apoi îmi viseaza un vis aşa de frumos…
niciodată nu am ştiut că pot să visez atât de frumos…

încerc să îmi amintesc ce a urmat
dar umerii, braţele şi chiar pumnii se ridică împotriva mea
şi îmi cer respectuos tăcerea
de atunci mă trezesc în fiecare dimineaţă
cu o tolbă de întrebări la picioare
am aerul că ştiu ceva, dar în realitate nu ştiu nimic.
un animal pe care nu ştiam cum îl cheamă
a trecut odată prin mine
ca printr-un câmp de luptă fără strigăte

(No Ratings Yet)

Loading...