Cântarea dimineţii
Din buzi nevinovate
Cui altui se cuvine,
Puternice Părinte,
- Decât ţie a da?
Tu eşti stăpân a toate,
Tu eşti preabunul tată;
A ta putere sfântă
Făptura ţine-ntreagă,
- Ne ţine şi pe noi.
În inimă,-n tot omul
Tu ai sădit dreptatea,
Unirea şi frăţia,
Tu conştiinţa scumpă,
- Tu bun ce-avem ne-ai dat.
P-aceste saduri sfinte
Răcoritoare ploaie
De adevăr să pice,
Să crească, să dea rodul,
- Să fim preafericiţi.
Îndreptătorul lumii,
Tu ai slăvit noroade,
Le-ai dat tu legi preasfinte
Ce ţin aceste saduri;
- Slăveşte şi pe noi!
Ş-aceste legi prea drepte
Orice norod le calcă,
Sau care nu le ştie,
Cade, ruini rămâne,
- Se face neştiut.
Din slava strămoşească
De am căzut, ne nalţă;
De am uitat unirea
Ce-i întărea în toate,
- Acum ne fă uniţi.
Să ştim c-avem dreptate,
Să ştim ce, cine suntem,
Ş-aşa să nu se uite
O naţie slăvită
- Ce-am fost şi ce-am fi noi.
Cu toţii, dară, ţie
Cântăm cântare nouă;
În flacăra unirii
Întindem mâini la tine,
- Rugăm să ne-nsoţeşti.
Ne luminează mintea
Să te cunoaştem, bune,
Să ştim că ne eşti tată,
Să te cântăm mai bine,
- Ş-aşa să ne-mpăcăm.
(1830)