Melancolie ~ Dimitrie Anghel

Miresme dulci plutesc în aer sub bolţi umbrite de liane,
Şi-i linişte-n grădina toată şi pace ca-ntr-o săhăstrie
În care-ar fi murit viaţa învinsă de melancolie.
Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane.

Ş-un glas de greier nu s-aude macar să-nalţe imnul vieţii,
Să rupă liniştea ţăsută în jurul celor ce-au să moară;
Îşi face cuib uitarea tristă şi pacea creşte funerară,
Pe unde pasul nu mai calcă şi nu mai cîntă cîntăreţii.

Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viaţă,
Învins de-o milă nesfîrşită aş vrea să-npoporez natura;
Dar braţele îmi cad trudite şi mută îmi rămîne gura,
Simţind-nelămurit în mine că numai liniştea-i măreaţă.

Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire,
Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace?
Grădina e-o poemă dulce şi, vezi tu, vîntul care tace,
E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire.

Somn bun ş-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieţii
Azi preţuiesc tăcerea morţii – veni-va altul poate-odată
Ca prin poveşti să te trezească spuindu-ţi vorba fermecată,
Eu prea sunt trist…Pe cerul palid s-aprind iar zorii dimineţii.

Şi-n mintea mea ca într-un templu în care-au plîns dureri profane,
Se face linişte şi pace pe-ncetul ca-ntr-o săhăstrie
În care-ar fi murit viaţa învinsă de melancolie,
Şi unde numai trandafirii mai cern petale diafane.

(No Ratings Yet)

Loading...